Straja este una dintre puținele stațiuni de munte de la noi, unde se schiază. Sunt două pârtii cu zăpadă, iar salvamontiștii spun că speră să se mai răcească puțin pentru a reface și restul pârtiilor. Dar, pentru că au venit mulți turiști, sunt și accidente, Straja ocupând primul loc pe țară la numărul de accidente.
Cel puțin 6 km de pârtii sunt practicabili în Straja, stațiunea de munte din Valea Jiului, unde încă mai este zăpadă. Administratoprii pârtiilor au încercat și să facă artificial zăpadă, iar faptul că lumea a venit la schi a creat și probleme pe pârtii. Straja ocupa marți locul I pe țară la numărul de apeluri la Salvamont.„Stațiunea Straja este un dintre puținele în care s-a nputut practica schiul pe o lungime de pârtii de 6 km. Având în vedere că afluența turiuștilor a fost destul de mare pe acești 6 km, era aproape inevitabil să nu apară și accidentări. Numărul solicitărilor în dispecerat a fost 96. 53 dintre ele au fost cu diferite traumatisme, iar dintre aceștia 25 au fost predați către ambulanță sau SMURD. Dar, din fericire, în nicio situație nu a existat vreun accident care să le pună în pericol viața celor implicați”, a spus George Resiga, șeful Salvamont Straja.
La Straja se schiază încă, sunt tabere școlare aici și salvamobntiștii, ca și administratorii pârtiilor, fac tot posibilul să refacă domeniul schiabil, cu zăpadă artificială. „La ora actuală, sunt încă funcționale pârtia Constantinescu și Platoul Soarelui. Să sperăm că din această noapte s emai răcește și atunci vom interveni cu tunurile de zăpadă, pentru areface zona schiabilă, care a fost afectată din cauza temperaturilor ridicatede acum”, mai spune George Resiga.
Salvamontiștii le cer celor ce ajung pe pârtie să respecte câteva legi nescrise, să nu se aventureze pe pârtie în viteze mari, mai ales că acum este aglomerat și să fie atenți. „Acum, mai mult ca niciodată, trebuie respectate noțiunile elemntare de comportament pe zona schiabilă, respectiv, cel din deal să-l ocolească pe cel din vale. În cazul în care am căzut, să ne tragem într-un timp scurt, pe marginea pârtiei, iar în caz de accidente, cei din apropierea evenimentului este de preferat să pună schiurile la o distanță de câțiva metri față de persoana accidentată, pentru a nu crea ambuscade, sau să se lovească unii de alții. De schi de tură nu se poate discuta, pentru că și la peste 2000 m vremea este moale, dar noi îi sfătuim și pe cei care pleacă pe creste, să aibă echipament de iarnă și să nu excludă colțarii și pioletul, pentru că, la peste 2000 m există un strat subțire de gheață depus pe grohotișuri, care pot duce la accidente foarte urâte”, a conchis șeful echipei Salvamont Straja.
Și primarul Lucian Resmeriță le-a mulțumit public celor care au făcut posibil ca domeniul schiabil de aici să ajungă în topul național. „Proiectul implementat de Primăria Municipiului Lupeni, acum mai bine de 10 ani, a dat un mare randament în fiecare an, dar anul acesta și-a demonstrat eficiența maximă.Proiectul care a dezvoltat Stațiunea Turistică Straja permite turiștilor ca în acest an fără precipitații și cu temperaturi blânde, să se poată bucura de sporturile de iarnă”, a scris Lucian Resmeriță, pe pagina de socializare.
Diana Mitrache
sursa foto Facebook, pagina primarului Lucian Resmeriță