Straja este una dintre stațiunile de la noi în care se poate schia. Administratorul domeniului schiabil spune că așteaptă, totuși, să se răcească un pic vremea, pentru că s-a lucrat intens cu toate tunurile de zăpadă și lancele nou-aduse în munte. Sezonul a început aici de la 1 decembrie, iar zeci de copii sunt deja în tabere de schi. „Am început de la 1 decembrie, dar, acum câteva zile era rece, însă a mai și plouat. Vineri se schia pe 3 pârtii: Constantinescu, Mutu și Platoul Soarelui”, a spus Emil Părău, administratorul domeniului schiabil Straja.
Dar, pentru că în munte sunt mulți turiști deja, cei din Lupeni i-au invitat sâmbătă, la Festivalul Crailor, un eveniment ce are loc an de an și care păstrează tradiția uitată în timp, a vestitorilor Crăciunului pe aceste locului. „Sâmbătă pot veni la Festivalul Crailor. Este un obicei păstrat în Valea Jiului, de sute de ani și cred că nu vor greși, dacă vor veni la acest festival, care se ține la Lupeni. Dar eu sper că va mai ninge, va fi din nou frig și zăpadă și, de sărbători, vom putea schia fără probleme”, mai spune Emil Părău.
Prețurile la Straja nu au crescut mult față de anul trecut, iar administratorii pârtiilor spun că un ski pass costă 130 de lei, față de 120 cât era anul trecut și asta în condițiile în care, la Straja, s-a investit mult în infrastructură.
Și, dacă turiștii nu aleg să meargă la Festivalul Crailor, care începe la Palatul Cultural de la ora 16,00, poate fac o vizită la Peștera Bolii, ori se refac la unul dintre bazinele didactice de la Vulcan, Petroșani sau Petrila.
Diana Mitrache
Sursa foto Facebook, captură Transport Straja