13 soldați care au căzut în prima zi a luptelor ce s-au dat în Valea Jiului sunt îngropați în cimitirul de lângă una dintre primele biserici construite în Petroșani, pe Sălătruc. Memoria lor va rămâne vie, pentru că, grație unor foști militari și a celor de la Cultul Eroilor Regina Maria, în frunte cu Dorel Șchiopu, președintele acestei organizații, sunt trecuți pe o placă de marmură. Numele lor nu vor fi lăsate uitării, au spus cei prezenți în ziua Sfântului Andrei la biserica Sfântul Gheorghe, pe un frig care le-a întărit tuturor credința că acești oameni, care au luptat în astfel de condiții, sunt eroii neamului nostru. Istoricul Mircea Baron a explicat contextul:
„Locul în care ne aflăm în Biserica de la Sălătruc, în 1916, atunci când s-au petrecut evenimentele în urma cărora acești oameni și-au dat sfârșitul, era în comuna Livezeni. În aceast loc existau în acel moment două biserici: Biserica Sînioni, care este ridicată din lemn de frasin, pe la 1790, și cea de la Săltruc, de aici, ridicată pe la 1802. (…) Aici a existat și o mină, închisă în 1940 și care nu se va mai deschide niciodată. După Primul Război Mondial, când războiul s-a terminat și am constatat că există multe cimitire cu cei care au murit în Valea Jiului, se va constitui Asociația Cultul Eroilor, sub președinția de onoare a Reginei Maria, iar societatea aceasta și-a propus să aibă în grijă mormintele care deja existau ale eroilor și să creeze altele pentru cei care au murit. Iar în Valea Jiului sunt astfel de morminte dedicate celor ce au murit între august și septembrie 1916. Iar părintele spune că aici s-au coborât în pământ trupurile eroilor gorjeni căzuți în 1923, formând un cimitir al eroilor din sat, iar noi presupunem că aici a existat un astfel de cimitir, poate chiar cu cei 13 pomeniți azi, să fie început acest cimitir”, a spus profesorul universitar doctor Mircea Baron.
Iar cel care a săpat între documente și a scos la iveală numele celor 13 soldați este colonelul Ion Aldescu. „Am încercat, după trecerea în rezervă, să scormonesc prin arhivele militare pentru a găsi adevărul. Aș vrea ca până la Ziua Eroirlor să facem și un album a acestei parohii și să facem o urnă în care să aducem pământ din satele celor 13 eroi gorjeni”, a spus colonelul în rezervă Ion Aldescu.
Iar pe placa de marmură neagră, înainte de numele celor răpuși pentru ca noi, de 1 Decembrie să putem sărbători Ziua României, este un simbol ce se regăsea, imediat după război, pe porțile tuturor celor căzuți atunci. „Este un simbol ce era pe fiecare casă care a pierdut atunci un tânăr. Pentru că toți sunt foarte tineri, în jur de 22 de ani. Suntem noi datori să ne reamintim de ei? Pentru că acești oameni, când au fopst trimiși la război, li s-a spus că vor reuși cu dinții și cu mâinile goale să îi zdrobească pe dușmani și acolo s-au trezit în tranșee, într-o realitate cruntă”, a adăugat și Dorel Șchiopu, președintele Asociațiai Culturl Eroilor filiala Hunedoara.
La ceremonie au venit credincioșii care se închină la această biserică, preotul acesteia, dar și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, care le-a reamintit tuturor că războiul încă ne mai dă târcoale, la graniță.
La final, actorul Andrei Șchiopu, de la Teatrul Dramatic I.D Sîrbu din Petroșani a interpretat cântece patrotice ce au răsunat într-un fel anume, la chitară, pe ger, vânt și în contextul dat de sărbătoarea Sfântului Andrei și al apropierii Zilei Naționale.
Diana Mitrache