P reședintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Laurențiu Nistor, a primit delegația formată din reprezentanții unităților de învățământ din Italia, Portugalia, Polonia, Turcia și Macedonia de Nord, partenere în cadrul proiectului de
parteneriat strategic „Child Safety Matters”, finanțat de Comisia Europeană, prin Programul Erasmus+.
Scopul proiectului este acela de a aduce în dezbatere și de a găsi soluții la o problematică foarte actuală, cu implicații majore în viața socială din toate țările partenere: siguranța copilului.
„Având în vedere că această problemă ne preocupă pe toți, fiind vorba despre siguranța copiilor și nepoților noștri, cred că este necesară identificarea instrumentelor optime de prevenire, intervenție și reducere a cazurilor de abuz asupra copiilor în mediul social, școlar și virtual! Îmi exprim speranța că participanții la acest stagiu transnațional, care se desfășoară la Deva în perioada 20-22 septembrie 2022, vor pune în valoare experiențele și metodele de bune practici din țările partenere. O felicit pe doamna prof. dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general al județului Hunedoara, pentru implicare și pentru preocuparea constantă de a identifica cele mai bune soluții pentru a asigura elevilor din județul Hunedoara un mediu educațional sănătos și sigur!”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.
Instituțiile partenere reprezentate la acest eveniment sunt:
1. Prosebno Osnovno Uciliste „Dr. Zlatan Sremec” Skopje, Macedonia de Nord;
2. Mehmetcik Anadolu Lisesi, Corum Turcia;
3. Wyzsza Szkola Biznesu i Nauk o Zdrowie, Lodz Polonia;
4. Agrupamento de Escolas Nuno de Santa Maria, Tomar Portugalia;
5. International Institute of Applied Psychology and Human Sciences Associazione Culturale, Bologna Italia.
Biroul de presă