A doua tură de absolvenți de liceu, sau universitate sunt așteptați la aențiile locale de ocupare a forței de muncă. Sunt mai multe programe de care pot beneficia și pot primi chiar indemnizația de șomaj. Timpul este limitat, iar cei de la AJOFM Hunedoara le spun că este în avantajul lor, dacă nu își continuă studiile, ori dacă nu au găsit deocamdată de lucru.
Orice absolvent are 60 de zile, de la data absolvirii, să își depună un dosar la agenția locală din orașul în care locuiește. Sunt o serie de avantaje de care poate beneficia, până se angajează și chiar și după.
„Absolvenții de liceu, în această perioadă, își depun al doilea dosar, dosarul de șomer indemnizat. Ei au terminat în luna mai. În perioada 27 mai – 27 iulie și-au depus primul dosar de șomer neindemnizat, iar dacă în 10 zile își depun al doilea dosaar de șomer indemnizat, primesc imediat indemnizația de șomaj. Dacă nu, de la data soclicitării. De asemenea, pot oricând să își depună oricând dosarul de șomer indemnizat”, a precizat Georgeta Tomuța, șefa AJOFM Hunedoara.
Indemnizația este de 250 de lei pe lună, iar de acești bani pot beneficia și absolvenții de școli superioare. Sunt 149 de tineri absolvenți din Hunedoara care
s-au înregistrat deja. Dar, tinerii pot beneficia și d eprograme de calificare și AJOFM le poate găsi chiar de lucru. „Să se adreseze cu încredere agențiilor locale de pe raza de domiciliu, pentru că noi avem inclusiv proiect pentru tineri, care sunt îndemnați la
cursuri de pregătire profesională. Aceste cursuri sunt plătite, adică sprimesc 1800 de lei, sau 3.600 de lei, în funcție de durata
cursurilor și bineînțeles, îi ajutăm să își găsească un loc de muncă”, mai spune șefa AJOFM Hunedoara.
Sunt acum cursuri de calificare pentru absolvenți, iar dacă se adună 14 tineri și vor să urmeze un anumit tip de calificare, atunci AJOFM organizează o grupă. „În funcție de anivel, putem să facem un curs la cererea pieței. Acum chiar vom demara la Hațeg un curs de instalatori pentru absolvenți, lucrător înb comerț la Deva, agent de pază. Avem la Brad, curs de brutar, la Petroșani, lucrător în comerț și va începe un curs de manichiuristă la Petroșani”, a conchis Georgeta Tomuța, șefa AJOFM Hunedoara.
Diana Mitrache