A dunarea creditorilor Complexului Energetic Hunedoara este convocată pentru a aproba strategia de vânzare a termocentralei Mintia.
În data de 20 mai va avea loc adunarea în cadrul căreia vor fi supuse spre aprobare trei puncte. Este vorba de prezentarea și aprobarea Raportului privind strategia de valorificare a activului “Termocentrala Mintia”, prezentarea și aprobarea Regulamentului de
valorificare a activului “Termocentrala Mintia” și prezentarea și aprobarea Caietului de sarcini pentru valorificarea activului “Termocentrala Mintia”.
Valoarea de piață depășește 100 milioane de euro, dar există și o valoare, de lichidare, de doar 60 milioane de euro.
Grupurile energetice de la Mintia, care însumau o putere instalată de peste 1.000 MW, oprite din funcționare în februarie anul trecut și intrate în conservare din primăvara anului 2021, au fost retrase din exploatare și închise definitiv la începutul lui 2022, după cum a relatat Profit.ro. Printre cei interesați să le preia se numără GSP Power al lui Gabriel Comănescu și Turboenergy Power din Chișinău, dar și companii din Coreea de Sud și Israel. Și producătorul de gaze controlat de stat Romgaz are planuri cu un teren de la Mintia, aflat în proprietatea CEH, vrând să construiască acolo o nouă centrală de producție de energie pe gaze în ciclu combinat, cu putere instalată de peste 400 MW, investiție estimate la circa 300 milioane euro.
Monika BACIU