Liderii minerilor au ajuns la premierul Nicolae Ciucă și au cerut din nou sprijin pentru înființarea noului complex energetic. Este un nou pas, unul concret, a spus Darius Cîmpean, care susține că sunt făcuți pași importanți și pentru ajutorul financiar ce va veni pentru minele aflate în regresie.

Problemele cu care se confruntă angajații Complexului Energetic Hunedoara au fost expuse în cadrul unei întâlniri ce a avut loc la București și la care au participat premierul României, Nicolae Ciucă, ministrul Muncii, Marius Budăi și reprezentanți ai Confederației Meridian. Din Valea Jiului a fost Darius Cîmpean. „Am adus în atenție domnului premier necesitatea aprobării de urgență a acelei Ordonanțe care să ne permită să accesăm banii pentru activitatea regresivă, pentru toate cele 4 mine, din cadrul CEH, precum și necesitatea realizării cât mai rapid a Complexului Energetic Valea Jiului, cu toate cele 4 mine, cu un grup pe gaz la Termocentrala Paroșeni și o micro-hidrocentrală pe pârâul Baleia și sucursala PrestServ”, a spus Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele.
Premierul Ciucă s-a arătat interesat, spune Darius Cîmpean și urmează să aibă loc o întâlnire la care să participe doar cei de la noi și miniștrii de resort. „Dânsul a acceptat o nouă întâlnire între noi, domnul ministru al energiei și domnia sa, pentru a clarifica și alte rpobleme cu care ne confruntăm în momentul de față. Cred că Ordonanța, în final, va fi aprobată în perioada următoare. Din punctul nostru de vedere acesta ar fi punctul terminus. Acum sunt convins că problemele noastre sunt în atenția premierului. Mai rămâne ca Guvernul să își facă treaba și eu sunt convins că acest lucru se va întâmpla”, a conchis Darius Cîmpean.
Diana Mitrache