C el de al treilea bazin de înot din Valea Jiului va fi inaugurat la Vulcan, iar asta se va întâmpla luna viitoare. Întârzierea este a constructorului, iar CNI urmează să predea amplasamentul la recepția finală.
Pe dealul din propierea primăriei de la Vulcan există deja bazinul de înot didactic și acesta ar fi cel de al treilea din zona noastră, după Petroșani și Petrila. Și inauguarea a fost amânată în luna iunie, din cauza birocrației.
„Lucrările au fost finalizate și acum sunt procedurile de organizare a concursurilor pentru personalul care îl va administra. Așteptăm recepția finală între cei de la CNI și firma care a executat lucrarea. Apoi ne va fi predat nouă, administrației locale. Noi preconizăm să îl inaugurăm undeva la începutul lunii iunie, după Ziua copilului”, a declarat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Bazinul a fost construit lângă biserică, cu intrare din str. Dorobanți. Va fi destinat elevilor, dar și oricui va dori să se relaxeze, adâncimea acestuia fiind între 1,20 și 1,80 metri, iar investiţia se ridică la suma de peste 10,687.milioane de lei.
Diana Mitrache