A proximativ 1.000 de tone de huilă ajung acum să dea minele din Valea Jiului. Producția a crescut odată cu ieșirea din ger, iar acum, mai toate minele scot cărbune zilnic. Cu toate acestea, însă, termocentrala de la Paroșeni tot 3 zile pe săptămână funcționează.

După luni de zile în care în subteranele de unde se scoate huilă a fost foc, ori diverse probleme legate de abataje, producția pare să se fi redresat. Așa se face că săptămâna trecută, media a fost de 1.000 de tone pe zi și are șanse, așa cum spun cei de la CEH, să mai crească puțin. Și asta, chiar dacă oamenii lucrează cu aceeași tehnologie învechită.
„Lucrurile încep să meargă bine. Se simte o revigorare a activității. Avem vești bune și de la Vulcan, unde mina merge în continuare constant. Și de la Lupeni și de la Livezeni, mină care a început să crească un pic cantitatea de cărbune și nu mai sunt probleme nici cu gazele la Lonea, așa că s-a reînceput activitatea și acolo. Începem să avem o cantitate mai mare de cărbune și sperăm să putem să ne desfășurăm activitatea și mai bine”, a spus Cristian Roșu, administrator special la CEH.
Și, chiar dacă nu a reușit să vândă foarte mult, pentru că termocentrala furnizează energie în sistemul național, doar câteva zile, cei de la CEH spun că au reșit să achite toate salariile la zi.
„Luni e ziua în care am dat și salariile, pentru toți angajații, vom acorda ajutorul de încălzire, vom da tichetele de masă și deconturile de transport și sper ca, încet-încet, să intre lucrurile pe făgașul normal”, mai spune Cristian Roșu.
Complexul Energetic Hunedoara se află în insolvență și este administrat ca atare, însă, în perioada următoare se așteaptă subvenționarea activității, prin aprobarea unei ordonanțe ce va fi valabilă la minele aflate în proces de închidere.
Diana Mitrache