E chipă de tradiție în rugby-ul românesc (a fost înființată în anul 1948), Știința Petroșani evoluează de anul 2010 la nivelul eșalonului doi, în Divizia Națională Seniori (DNS), reușind în acest interval să se claseze de cinci ori pe primul loc, fără satisfacția promovării!? Evident, motivul
binecunoscut, lipsa unor resurse financiare pentru Superliga…
Sezonul primăvară-toamnă 2021 a fost însă poate cel mai bun din acest ultim deceniu, echipa din ”Dealul Institutului” fiind campioană atât la rugby în 7, cât și la rugby în 15, la nivelul DNS.
Cu cel mai bun esaveraj din campionat, 633-205 Știința Petroșani a reușit în cele 16 meciuri să-și realizeze punctele din nu mai puțin de 93 de eseuri, 63 de transformări, 1 dropgol, 13 lovituri de pedeapsă!
Cifre absolut excepționale, care au dus la totalul celor 633 de puncte la capitolul marcatori. Cele mai multe reușite la capitolul eseuri au fost realizate la 23 mai 2021, în meciul tur cu Bucovina Suceava, 12 la număr, la scorul de 82-21…
Rugby, DNS
Clasament final 2021
1. Știința Petroșani 16 14 0 2 633-205 12pb 68p
2. CS Năvodari 16 13 0 3 569-206 11pb 63p
3. RC Bârlad 16 13 0 3 712-240 10pb 62p
4. CSM Galați 16 9 1 6 535-237 11pb 49p
5. Grivița București 16 8 1 7 327-302 6pb 40p
6. RC Gura Humorului 16 5 0 11 258-447 7pb 27p
7. Bucovina Suceava 16 4 0 12 257-631 3pb 19p
8. CSUAV Arad 16 4 0 12 230-551 3pb 18p
9. CSU Alba Iulia 16 1 0 15 136-838 1pb 5p
10. Politehnica Iași echipa nu a punctat în clasament
Rugby
în 7 (Sevens)
Clasament final 2021
1. Știința Petroșani 46p
2. RC Bârlad 44p
3. Politehnica Iași 36p
4. CSU Arad 34p
5. Phoenix Brașov 18p
6. Sportul Stud. București 18p
7. CSU Alba Iulia 12p
8. RC Gura Humorului 12p
9. CSM Sibiu 4p
Lotul, experiență și tinerețe
Știința Petroșani a folosit în aceste competiții un număr de 28 de sportivi, sub conducerea tehnică a antrenorului Alexandru Lupu (Dandu), care a mai dat sprijin echipei și din teren. Au fost în lupta pentru culorile alb-albastre jucători din mai multe generații, distanțați, ca ani de naștere, între 1980 (P. Ivan) și 2001 (Vlad Bălan), așadar, pe o distanță de două decenii! Lotul a cuprins mulți jucători în Naționalele de U20, 19 sau 18 și rugby în 7, precum Adr. Popa, Buturugă, Ghiarasim, I. Tudor, Donici, Cr. Zamfir, Croitoru, Berbece, Borș, Răzv. Barbu, Curta sau Ivanciu. Doi dintre componenții Științei Petroșani au selecții și în Naționala de seniori, Baraulea (40 ani), Carpo (37 ani) și Fl. Ioniță (31 ani), ei fiind cei cu cea mai mare experiență la echipă. Iată, deci, 16 jucători care au cochetat cu loturile naționale, explicabilă fiind în acest context, evoluția bună a rugbyștilor petroșeneni în anul 2021.
Dar, pe lângă cei amintiți mai sus, nu trebuie să-i uităm nici pe ceilalți jucători care au contribuit la rezultatele bune ale Științei în acest sezon: C. Olteanu, Zarnea, Vl. Popa, Jerebie, O. Ivan, Vâlceanu, Adr. Barbu, Ciule, Carvațchi, Stuparu, Năstăsiei sau Straja.
Toți aceștia coordonați de antrenorul Alexandru Lupu, de directorul tehnic Emil Drumea, de directorul sportiv dr. Ing. Bogdan Tomuș și al președintelui de onoare, prof. Univ. Dr. Ing. Sorin Radu, dar și a regretatului antrenor Adrian Costache, cel care a formatnucleul echipei acum doi ani, au dus la această dublă reușită în 2021, întărind și mai mult emblema echipei ”Florii de colț”, Știința Petroșani.
GENU TUȚU