L a fel ca și în sezonul precedent cele 5 echipe aflate pe aceste poziții își vor disputa lupta pentru locul 1 într-un ”Final Four”, la finalul campionatului regular (sau regulat!?).

”Înfiltrată” pe podium, Șoimul Băița este marea surpriză a campionatului, echipa lui Daniel Dăscălescu dând și primii doi jucători în clasamentul golgeterilor, Romică David (22 goluri) și A. Kocsis (15 goluri), autori a 37 de goluri împreună din cele 53 de reușite ale echipei! Lupta penttru primele patru locuri este departe de a fi încheiată, distanța dintre locul 1 și locul 5 fiind de doar patru puncte!
Retezatul Hațeg, cu noul antrenor Dan Bond, nu a pierdut nici un meci în primele șapte etape, dar a remizat acasă 0-0 cu pretendentele din Valea Jiului, CSM Vulcan și Inter Petrila.
Chiar dacă la golaveraj, Retezatul Hațeg va sta până în primăvară pe primul loc.
Din Valea Jiului, Vulcanul și Petrila da, Uricaniul ba…
CSM Vulcan. Speranțe la locul 1
Echipa pregătită de Dan Voicu (finalistă în vară a Cupei României pe județ, în finala de la Simeria), a avut un parcurs excelent, pierzând doar un singur joc, 2-8 la Șoimul Băița (!?) în etapa a 7-a, inexplicabil pentru toată lumea. În schimb vulcănenii nu au
pierdut cu Inter Petrila și Retezatul Hațeg, principalele contracandidate la locul 1.
Echipa a avut câteva atuuri solide: atacantul Dan Belei (33 ani), un excelent simț al porții și bun executant al loviturilor libere; Dan Mândreci tehnic, viteză, jucător care face diferența; Marius Krafft un jucător cu viteză, forță de pătrundere și capacitate la efort și nu în ultimul rând, ”veteranul” ligii a IV-a, portarul Traian Câmpean (53 ani), decisiv în câștigarea câtorva jocuri.
Inter Petrila. Echipa de 100 de ani
Echipă de tradiție în fotbalul românesc, înființată în 1921, echipa Inter Petrila (fosta Parângul Lonea), pregătită de antrenorul – jucător Adi Câmpean, a avut un parcurs oscilant. A avut un egal și o înfrângere cu hațeganii, nu a pierdut dubla cu Gloria Geoagiu, a învins Șoimul Băița, a reușit un egal la CSM Vulcan, dar a pierdut surprinzător la Călan și Orăștie. Totuși, echipa de pe Jiul de Est are în continuare șanse reale de a rămâne în Final Four să ducă lupta pentru titlu. Au existat o serie de jucători care s-au remarcat în cadrul lotului petrilean. În primul rând, Adi Câmpean care la 41 de ani demonstrează aceleași calități: conducător, tenace, serios. Apoi, Vlad Traian un fundaș conotant, titular meci de meci; Dumitru Alexandru dedicat echipei; Bogdan Matei un adevărat profesionist sau portarul Claudiu Balasz care s-a integrat rapid.
Minerul Uricani. Poate la primăvară…
Scopul echipei care anul acesta va aniversa 75 de ani (înființată în 1947) a fost acela de a roda jucători tineri, pentru o eventuală primăvară mai bună. Echipa lui Toni Sedecaru nu a putut mai mult. Au fost câțiva jucători care au ridicat ștacheta echipei, numindu-i aici pe Daniel Scurtu (execuție inteligentă în joc), Suvac (tehnică individuală), Prem (viteză, orientare), Bălănean (plasament) și ”veteranii” Mugurel Radu (Experiență, siguranță) și Anghelina (fundaș laborios).
Se așteaptă ultimele patru etape rămase în martie 2022, ca fiind foarte interesante, ultimele trei runde având meciuri directe între primele cinci clasate: CSM Vulcan – Șoimul Băița (et. 16), Inter Petrila – CSM Vulcan și Retezatul Hațeg – Gloria Geoagiu (et. 17), Șoimul Băița – Inter Petrila (et. 18), sunt jocurile care vor decide ordinea în clasament și punctajul cu care se va intra în această a doua fază (punctele se înjumătățesc) a campionatului ligii a IV-a Hunedoara.

Liga a IV-a Hunedoara
Clasament după 14 etape
1. Retezatul Hațeg 14 9 4 1 41-7 31p
2. CSM Vulcan 14 9 4 1 42-17 31p
3. Șoimul Băița 14 9 1 4 53-35 28p
4. Inter Petrila 14 8 3 3 37-15 27p
5. Gloria Geoagiu 14 8 2 4 47-18 26p
6. Victoria Călan 14 7 0 7 17-37 21p
7. Dacia Orăștie 14 5 2 7 28-29 17p
8. CS II Hunedoara 14 3 1 10 19-35 10p
9. CSM II Deva 14 2 1 11 15-52 7p
10. Minerul Uricani 14 1 0 13 6-60 3p

În primăvară se vor disputa ultimele 4 etape ale sezonului regulat, apoi un play-off (Final Four) și play-out, turnee de clasament pentru locurile 5-7 și 8-10.
Golgeterii
22 goluri: Romică David – Șoimul Băița; 15 goluri: A. Kocsis – Șoimul Băița; 14 goluri: D. Pușcă – Retezatul Hațeg; 13 goluri: D. Belei – CSM Vulcan; 11 goluri: R. Popa – Retezatul Hațeg

Pagină realizată de GENU TUȚU