S pitalul Județean de Urgență Deva, Spitalul Municipal Dr. Alexandru Simionescu din Hunedoara, Spitalul de Urgență Petroșani, Spitalul municipal Orăștie și Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara pot emite rezultate la testarea COVID cu validare rapidă.
În aplicarea Hotărârii de Guvern privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență comunică faptul că la nivel național, cele 132 laboratoare autorizate vor putea emite rezultate la testarea COVID-19 cu validare rapidă.
În cea de-a doua etapă, rețeaua centrelor care vor putea emite rezultate cu validare rapida va fi extinsă la nivelul farmaciilor și medicilor de familie.
În acest moment ei pot efectua teste COVID-19 cu validare în 24 de ore. Operaționalizarea întregii rețele de puncte de testare cu validare rapidă va fi realizată până la sfârșitul lunii.
Monika BACIU