Un parc pentru bolnavii din Spitalul de Urgență de la Petroșani a fost realizat, în ultimele două săptămâni, cu voluntari. Până la final, aici vor fi investiți 4.000 de euro, voluntarii care au lucrat la amenajarea și curățarea spațiului, fiind primii care au înțeles că bolnavii au nevoie de un spațiu pentru plimbare.
După ce a rămas fără un spațiu exterior de relaxare, odată cu construcția noii clădiri în care se va extinde, spitalul de la Petroșani avea nevoie de un parc. O benzinărie a oferit 4.000 de euro și o parte dintre voluntari și, împreună cu un ONG din localitate, au creat un loc care, până în primăvară va străluci de culoare și va fi confortabil. „Două săptămâni de lucru nu au fost ușoare, pentru că am lucrat doar cu mâinile goale. Dar partea bună a fost că au lucrat aici peste 27 de voluntari și am însumat mai mult de 1.500 de ore de voluntariat”, a spus Alexandru Kelemen, reprezentantul ONG-ului.
Zona a fost curățată temeinic de gunoaiele care o împânzeau, deși se afla în incinta unei unități medicale. S-a scos de aici un munte de gunoi și acum, în acest loc sunt bănci, a fost turnată, dintr-un amensatec de pietre și ciment, o alee ce va permite scurgerea apei, iar câteva bănci și coșuri de gunoi sunt pregătite pentru cei ce vor să profite de soare și sunt internați în acest spital. „Am creat o alee din ciment permeabil, care lasă apa să treacă prin el. E o compoziție de ciment, apă și pietriș și e o primă încercare de a da un exemnplu că avem soluții și la impermeabilizarea suprafețelor. În total, vom avea vreo 900 de specii de plante. Acum am plantat o parte, cele care se pretează pentru toamnă și, în primăvară, vom reveni cu cele din semințe și vom da culoare acestui spațiu”, a explicat Bogdan Popa, peisagist.
Proiectul este unul absolut benefic pentru spital și medicii de aici spun că vine într-un moment în care se fac transformări de tot felul în interiorul și exteriorul unității.
Reprezentanți stației de carburanți care finanțează proiectul spun că nu sunt la prima lor acțiune de acest fel și că acum vin să le ofere pacienților din spital un minim confort ce se cerea tot mai acut. „Proiectul este finalizat. Este proiectul pe anul 20221, după mai multe proiecte ce nopi le-am pus în operă. Am participat și aici cu voluntari, noi am săpat și am cărat și a ajuns la final”, a spus și Dan Murgulescu, administrator al stației de carburanți.
Amplasarea parcului este în apropierea secției de pneumoftiziologie, iar bolnavii de aci ar fi primii beneficiari. Spitalul de Urgență din Petroșani a rămas fără parc, după ce s-a construit noul spațiu ce va găzdui secțiile noi, iar pacienții nu prea aveau multe șanse să iasă în curte, la aer.
Diana Mitrache