Î ntâi Consiliul Local de la Petrila și acum Consiliul Județean Hunedoara au aprobat asocierea celor două instituții, pentru a construi un pod rutier peste Jiul de Est.
Este important, având în vedere că un veritabil proiect turistic este prefigurat în acest loc, iar el va cuprinde peisajul ce va fi revigorat la mina, Petrila, ținutul momârlanilor, cu stâne-muzeu și traseul spre Transalpina.
În ședința extraordinară din această săptămână, Consiliul Județean Hunedoara a votat în unanimitate asocierea cu Primăria Petrila și cererea de finanțare pentru realizarea podului. Ideea în care a fost gândit vizează fluidizarea circulației, din direcția DN66, asigurând legătura cu DN7A, pe drumul de centură a orașului, prin incinta fostei mine Petrila și Dj709H.
„S-au aprobat cererile și devizele estimatve la investițiile care urmează a fi făcute pe programul Anghel Saligny. Și Valea Jiului are două investiții, iar aici mă refer la podul de la Petrila șio drumul de la Valea de Pești”, a spus Costel Avram, administrator public al județâului Hunedoara. „În ședința CJH s-a aprobată accesarea, prin programul național Anghel Saligny, la finanțare, pentru a construi podul de la Petrila. Marți am făcut hotărârea în Consiliul Local. Toate vin după discuțiile pe care le-am purtat cu domnul președinte Laurențiu Nistor și Costel Avram, administratorul public, de mai bine de jumătate de an. Este un obiectiv important ce va face legătura cu drumul de centură”, a mai adăugat și Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
”Acest proiect este complementar, la proiectul prin care s-a executat sensul giratoriu în zona Dărănești – municipiul Petroșani (finanțat de Consiliul Județean Hunedoara) și contribuie la fluidizarea circulației, din direcția DN 66, asigurând legătura cu DN 7A, pe drumul de centură a orașului, prin incinta fostei mine Petrila și DJ 709H”. de asemenea, pe acest traseu se va face accesul spre mai multe obiective turistice importante cum ar fi: Ansamblu Istoric Mina Petrila, obiectiv clasat ca monument istoric pentru care Consiliul Județean Hunedoara și-a exercitat dreptul de preemțiune, viitorul Muzeu al Satului (proiect contractat de orașul Petrila, prin POR 2014-2020) și Transalpina”, arată documentul CJ Hunedoara.
Pe acest traseu, generat de podul de peste Jiu, se va asigura un acces mai facil viitorilor investitori în perspectiva preluării de către Consiliul Județean Hunedoara a activelor fostei exploatări miniere.
Pentru acest obiectiv de investiții se va solicita finanțare nerambursabilă prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, valoarea totală fiind de 7 milioane de lei.
Diana Mitrache