Ștafeta Veteranilor Invictus, ediția a VIII-a, este în plină desfășurare. Ștafeta Veteranilor va ajunge și la Deva. Este un eveniment organizat în România de Voluntarii INVICTUS, care și-au propus să aducă un omagiu eroilor României, militari sau civili, prin intermediul sportului.
Activitatea se desfășoară pe trei trasee, denumite după culorile Drapelului Național.
”Ștafeta Veteranilor, care însumează aproximativ 3800 de kilometri, a luat startul vineri, 1 octombrie, pe traseul albastru, din fața Mausoleului Eroilor din Mărășești. Ștafeta Veteranilor se va finaliza în data de 25 Octombrie 2021, de Ziua Armatei României, la Monumentul Ostașului Român de la Carei”, arată Ministerul Apărării Naționale.
Participanții vor ajunge la Deva pe data de 19 octombrie. Asociația „AlerT in Deva” va fi parte din acest eveniment sportiv. De asemenea, ACS Sport și Anduranță va face, din nou, parte din “Ștafeta Veteranilor Invictus”. În 20 octombrie, membrii și prietenii ACS vor alerga pe ruta Deva-Lugoj pe un traseu de peste 110 kilometri.
Participanții poartă în alergare Drapelul Național, din respect pentru înaintașii noștri, din recunoștință pentru veteranii de război, dar și pentru cei plecați dintre noi, a căror lecție de patriotism stă scrisă în inima fiecăruia. Se opresc la monumentele ridicate în cinstea celor care au murit
pentru ca noi astăzi să existăm și rememorează imaginea străbunicilor şi bunicilor noștri care au luptat pentru această ţară.
Monika BACIU