Ai bicicletă, ori doar chef de mișcare în aer liber? Nimic mai bun, decât o cursă de la Petrila, până la lacul de pe Jieț. Este o provocare simplă la mișcare în acțiunea denumită generic Toamna Petrileană, la finele acestei luni. Toamna Petrileană ne invită pe toți la o cursă spre munte. Locul de întâlnire este, ca de obicei, șoseaua de centură a orașului Petrila, iar de acolo oricine poate merge cu bicicleta sau în alergare. „Pe data de 31 octombrie, într-o duminică, sperăm noi, frumoasă, îi așteptăm pe toți să vină în Petrila, pe șoseaua de centură, în parcarea unui supermarke de acolo, să vină la mișcare, indiferent dacă vin cu bicicleta sau în alegare. E un traseu scurt, dedicat tuturor, și celor mai puțin sportivi, cam 2,5 km, până la o locație superbă, la lacul Maleia, unde îi așteptăm cu gulaș, muzică, sărbătorind astfel toamna la Petrila”, a spus Erika Șanta, organizatoarea acțiunii. Nu este o întrecere, ci doar un motiv de a ieși afară, cât încă vremea nu este foarte rea. Așa că dacă ai o bicicletă, ori doar chef de alergare, vino în 31 octombrie, la ora 12,00, la toamna perileană.
Diana Mitrache