I ncidența în creștere a cazurilor de SARS-CoV-2 la nivelul municipiului Deva și al județului Hunedoara, dar și evoluția globală a pandemiei, impune luarea unor măsuri de prevenire a răspândirii acestui virus. Astfel, conducerea Consiliului Județean Hunedoara a decis suspendarea programului de audiențe la sediul instituției, cât și la Biroul Teritorial din Petroșani.
Audiențele în format fizic vor fi reluate imediat ce numărul de cazuri va înregistra o scădere semnificativă.
Pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă, recomandăm cetățenilor care vor să se adreseze Consiliului Județean Hunedoara să transmită documentele în format electronic sau prin poștă. În acest sens, punem la dispoziție următoarele adrese de e-mail:
– cjh@cjhunedoara.ro
– relatiicupublicul@cjhunedoara.ro (cereri în baza Legii nr. 544)
Menționăm că în toată această perioadă, în incinta Consiliului Județean Hunedoara au fost luate măsuri de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. Angajații poartă mască de protecție în spațiile închise, se respectă distanțarea fizică, birourile sunt dotate cu dezinfectanți pentru mâini și suprafețe, la intrarea în Consiliul Județean Hunedoara există dispensere cu dezinfectant pentru mâini și aparate de termoscanare.
Vă mulțumim pentru înțelegere.