Parcare la spital, lângă pista pentru elicopter

S e lucrează intens la realizarea parcării de la Spitalul de Urgență Petroșani. A fost nevoie de modificarea proiectului inițial, pentru ca amplasamentul să nu perturbe traficul elicopterelor ce vin la spital.

Acum, însă, traficul în zona unității medicale este absolut blocat în fiecare zi, iar pista pentru elicoptere rămâne să fie amenajată altă dată, deși starea de degradare a acesteia este vizibilă.
Deloc nu s-a mai investit în reabilitarea pistei de la vechiul hangar, devenit acum spațiu de depozitare. Zeci de schelete de paturi zac în apropierea pistei de elicopter, iar câțiva metri mai încolo muncitorii lucrează de zor.
Lângă heliportul Spitalului de Urgență din Petroșani se fac ample lucrări pentru amenajarea unei parcări de cel puțin 100 de locuri. Este necesară, pentru a fluidiza traficul în zona unității medicale, iar lucrarea, începută la finele lunii septembrie, se apropie de final.
“Cred că în maxim două-trei săptămâni vom turna primul strat de asfalt în parcarea din spatele hangarului”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani. Parcările existente acum în această zonă nu fac față cererii cetățenilor care au nevoie de servicii medicale, dar problema se va rezolva odată cu finalizarea lucrărilor la acest proiect. Doar că în imediata vecinătate există heliportul și a fost nevoie de modificarea proiectului în consecință. „Nu va fi niciun fel de problemă. Am discutat cu SMURD Arad. Am modificat proiectul și am lăsat 10 m distanță, unde va fi spațiu verde, pe aliniamentul cu pista de elicoptere”, mai susține primarul. Pista, însă, nu intră în reabilitare, deși arată extrem de degradată. Edilul promite o viitoare amenajare la anul, iar până atunci vor fi asfaltate aleile din interiorul spitalului ce duc spre parcare. În plus, zona de aterizare a elicopterelor va fi reabilitată inclusiv pentru eventualitatea unor zboruri nocturne.
Diana Mitrache