Universitatea din Petroșani și Biblioteca orășenească Gheorghe Ittu din Petrila se alătură evenimentului ”Noaptea cercetătorilor europeni”. În data de 24 septembrie, în parcarea Universității din Petroșani, în intervalul orar 17:00-22:00 cei interesați sunt invitați să ia contact cu lumea fascinantăa științei și cercetării, care vine să își dezvăluie secretele într-un mediu prietenos și într-o atmosferă dinamică și relaxantă. ”Publicul poate proba roboți participanți la competiția internațională FIRST TECH CHALLENGE, ATV-ul și cartul electric dezvoltate de către doctoranzi ai Universității din Petroșani, simulatorul auto al echipei de la Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida Petroșani sau plăcuțele de dezvoltare BBC microbit de la Biblioteca orășenească Gheorghe Ittu Petrila”, arată organizatorii. Mai pe seară, participanții vor putea experimenta magia culorii, cu membrii cercului de Artă de la Petrila. Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria evenimentelor Marie Skłodowska-Curie și își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare. Anual, în ultima zi de vineri a lunii Septembrie, Noaptea Cercetătorilor Europeni (eveniment organizat în majoritatea statelor Uniunii Europene) face știința accesibilă tuturor, prin activități științifice ce combină educația cu divertismentul, organizându-se expoziții, experimente în care publicul este implicat activ, conferințe, jocuri, concursuri și multe altele. Anul acesta, evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni va fi organizat în 29 țări, pe 24 Septembrie 2021. Peste 400 orașe europene și nu numai vor găzdui întâlniri cu cercetători și oameni de știință, iar publicul va avea ocazia să-i cunoască și să înțeleagă mai bine impactul pe care munca lor îl are asupra vieții cotidiene.
Monika BACIU