R iscam infrigement pentru deponeul neconform de la Uricani, iar Garda de Mediu punctează în aceste zile una dintre cele mai mari realizări. Fosta groapă de gunoi a fost închisă și ecologizată, ofițerii de mediu fiind de părere că este un punct nevralgic ce nu mai prezintă niciun pericol.
„În 6 septembrie 2021, au fost recepționate lucrările de execuție pentru închiderea depozitului Uricani. O zi mult așteptată!”, spun ofițerii Gărzii de Mediu din Hunedoara, care au recepționt toate lucrările necesare. „Era un punct nevralgic de pe harta României și a județului Hunedoara, acest deponeu. Ne bucurăm că am reușit să finalizăm recepția acestor lucrări, mai ales că riscam chiar infrigement pentru acest deponeu care nu era conform”, a spus Dorel Bretean, șeful Gărzii de Mediu Hunedoara.
“Depozitul neconform de deșeuri menajere din Uricani a rămas neînchis la finalizarea proiectului SMID Hunedoara, deoarece nu a îndeplinit condițiile de eligibilitate pentru a fi finanțat din fonduri europene nerambursabile, mai precis nu a fost îndeplinită condiția de eligibilitate referitoare la proprietatea publică asupra terenului pe amplasamentul căruia se află depozitul”, arată documentația CJ Hunedoara, care a stat la baza finanțării lucrărilor din Fondul de Mediu, de această dată.
Nu mai puțin de 3 hectare de teren din Uricani au fost cândva o groapă de gunoi, iar autoritățile locale au obținut, într-un final, prin instanță, ecologizarea acestuia. În anul 2009, terenul a fost clasificat ca fiind o groapă de gunoi, iar aproape 3,7 milioane de lei au fost investite în refacerea totală a terenului.
Diana Mitrache
Foto Garda de Mediu Hunedoara