Castelul Corvinilor, cea mai apreciată destinație turistică din județul Hunedoara, va fi gazda unui festival luminos. La finalul săptămânii, la Castelul Corvinilor va avea loc Festivalul Luminii 2021. Evenimentul se va desfășura în curtea exterioară a Castelului Corvinilor din municipiul Hunedoara sâmbătă, începând cu ora 16:00. După lăsarea serii, mii de gulguțe vor lumina și vor anima atmosfera. „Știm că a fost un an dificil pentru toată lumea, așa că vino să retrăiești momentele frumoase de acum câteva ediții alături de cercetașii Hunedoarei. În prezent, ideea că fericirea este un lucru măreț, în calea căruia trebuie să alergăm mereu, a devenit tot mai populară. Prinși în agitația vieții cotidiene, adesea uităm că lucrurile mărunte, precum un zâmbet, un cântec sau găsirea unui strop de lumină la finalul zilei sunt, de fapt, cele care contează, cele care ne aduc bucuria sufletească. Din acest motiv, încă din 2004, Cercetașii României și-au propus ca măcar pentru câteva ore să le amintească membrilor comunității locale de bucuria lucrurilor mărunte și, împreună cu partenerii lor, să transforme orașele în care trăiesc într-un spațiu magic, în care fiecare dintre noi să redevenim copii și, indiferent de vârstă, să descoperim lucrurile care ne fac fericiți, să le luăm cu noi și să le ținem aproape până la următoarea ediție”, arată organizatorii evenimentului. Astfel, sâmbătă începând cu ora 16:00 la Castel vor avea loc ateliere și jocuri pentru copii, iar începând cu ora 21:00 este programată aprinderea luminilor din gulguțe.
Monika BACIU