Noaptea muzeelor va fi celebrată, pentru prima dată și la Muzeul Mineritului din Petroșani, după recondiționarea acestuia.

Toți cei care vor să vadă cum arată acest edificiu pot merge sâmbătă chiar și noaptea. Muzeul, unic în țară, cuprinde piese vechi, vestigii ale activității miniere de la noi, un loc dedicat etnografiei și o parte dedicată schiorilor și muntelui.
Muzeul Mineritului poate fi vizitat gratuit și acum, iar la Noaptea Muzeelor va fi permis accesul până după miezul nopții. Cei de acolo spun că așteaptă să vină cât mai mulți oameni, dornici să vadă cum a fost recompus acest edificiu de la Petroșani.
„Noaptea Muzeelor are o pată originală, în sensul că va începe de la ora 15,00, până la ora 2,00 noaptea. Să sperăm câ vor veni, poate în număr mai mare decât de 1 iunie, când am avut 605 oameni. Până la urmă nu contează numărul, ci ca vizitatorii să plece cu ceva în plus și cu sentimentul apartenenței la o comunitate frumoasă cum este cea a minerilor, pe care muzeul nostru încearcă să o pună în valoare”, a spus Marian Boboc, reprezentantul Muzeului Mineritului
Intrarea este gratuită și vizitatorii pot să mai meargă fără să plătească biletul de intrare până în data 15 iunie, acesta fiind un cadou, aprobat în ședința Consiliului Local de la Petroșani, de consilerii noștri.
Nu uitați, noaptea de sâmbătă ete dedictă vizitării muzeelor și, cel mai nou reabilitat recent este cel al mineritului.
Diana Mitrache