M inisterul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a demarat, în luna ianuarie, un amplu proces de întâlniri și consultări tehnice interministeriale și de consultări publice pentru actualizarea Planului Național de Redresare și Reziliență în scopul punerii acestuia în acord cu Regulamentul Mecanismului de Redresare și Reziliență. Procesul, coordonat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a demarat la finalul lunii ianuarie, imediat după aprobarea de către Guvernul României a Memorandumului „Mecanismul pentru elaborarea poziției Guvernului României cu privire la Planul Național de Redresare și Reziliență”.
Documentul a fost înaintat Comisiei Europene, iar edilii așteaptă banii din Programul NAțional de Redresare și Reziliență. ”Momentan PNRR-ul, la fel ca și Guvernul, se află într-o foarte mare necunoscută. Încă nu au putut fi legate anumite linii de finanțare. Din momentul în care PNRR-ul a fost respins de trei ori de către Uniunea Europeană înseamnă că trebuie să ne punem mari semne de întrebare pentru că înseamnă că există o mare problemă undeva. Îmi doresc ca acești bani să ajungă cât mai repede către cetățeni, la administrațiile publice locale pentru că doar așa va exista o dezvoltare și vom mai scăpa de multele probleme care există aici în Valea Jiului”, a declarat Lucian Resmeriță primarul municipiului Lupeni.
România are la dispoziție circa 29,2 miliarde de euro de la UE pentru proiectele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), sumă împărțită aproape egal între granturi nerambursabile și împrumuturi.

Monika BACIU