A proape 50 de școli din Hunedoara sunt în scenariul 2, din cauza pandemiei. Din fericire, însă, numărul celor care au permis accesul în școli a copiilor este mult mai mare, Așa că școala a început, în sfârșit, față în față, pentru mai mult de 50.400 de elevi hunedoreni. Începând de luni,17 mai 2021, în conformitate cu Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara, – 188 de unități de învățământ au început activitatea didactică în Scenariul 1 (Scenariul verde). Acesta prevede participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. Scenariul este aplicat în cazurile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori.
De asemenea, în baza Hotărârii din 5 mai 2021, se permite participarea zilnică, cu prezență fizică la cursuri, a elevilor cu cerințe educaționale speciale, indiferent de clasă, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este instituită măsura carantinei zonale. Alte – 58 unități de învățământ vor derula cursuri conform Scenariului 2 (Scenariul galben). Acesta presupune participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă. Scenariul galben este aplicat în cazul în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1000, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină.
Stagiile de pregătire practică pentru elevii din învățământul liceal tehnologic, postliceal, profesional și profesional dual, se desfășoară cu prezența fizică a elevilor. Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ pot adopta propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către Direcția de Sănătate Publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructură și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ. Centralizarea datelor transmise din unitățile de învățământ după stabilirea scenariilor, a evidențiat un număr de 50.453 elevi care vor participa la activitățile didactice ce implică prezența fizică în școală și un număr de 2.541 elevi care vor continua să participe la activitățile didactice, zilnic, în sistem on-line. Dintre aceștia, un număr de 483 preșcolari și elevi au fost încadrați într-o grupă de risc și studiază on-line în urma recomandărilor medicilor curanți. De asemenea, în județ există și un număr de 25 de cadre didactice care continuă predarea on-line, ca urmare a recomandărilor medicilor de medicina muncii.
Diana Mitrache