Ciobănia și pandemia nu au avut tangențe

„Să fiu cioban acum, în vremea când oile fată, este cel mai frumos concediu al meu”. O spune cu mândrie un cioban din Jieț, care își păstorește turma într-un loc aflat între munți, în susurul apei de izvor și soarele plăcut al amiezilor în care mieii vin pe lume.
O astfel de lume chiar există, la doi pași de noi.
Nea’ Ghiță este oricând arunci privirea, când treci prin Jieț, spre Voinesa, pe malul apei. Îi ușor să îl gsești că are cea mai curată gospodărie, casele lui au un acoperiș roșu aprins, iar oile lui sunt acum în perioada în care fată. Și acesta pare a fi pentru el cel mai frumos lucru din viață. E ca renaștera naturii, mereu dătătoare de speranță. Iar bătrânul cioban ne-a spus cum îi pare lui lumea acum, mult schimbată, de la an la an. „Ne dau semne păsările, care nici nu au plecat. De vreo câțiva ani, cu pădurile astea nici ursul nu mai știe care îi e bârlogul. În mijlocul iernii eu am văzut păsări migratoare, care nu au plecat. A fost și vremea bună. Încălzirea ne afectează pe toți, nu mai sunt timpurile care au fost, că iarna a fost cam fără zăpadă și cu puțin frig”, a spus Gheorghe Cioarcă, cioban, pensionar.

Pandemia?

Ce o fi pandemia, știu doar orășenii. Pentru că nea’ Ghiță nu a auzit decât la televizor. Ne demonstrează că are mască facială, dar, cum stă doar la oi, nu a purtat-o niciodată. „Absolut deloc nu m-a afectat pandemia de care aud la tv. Mască am, ca să fiu pregătit, dar  nu am folosit-o niciodată. Nu am fost răcit, nu știu ce e pandemia, nu știu și nici nu vreau să știu. Adică, am auzit, dar aici nu afectează pe nimeni. Nu are cum, în moment ce aerul curat, mâncarea e curată, și liniștea face totul”, ne spune omul.
Noi l-am găsit pe ciobanul Ghiță în mijlocul oilor, care tocmai fătau. Una a adus pe lume doi miei și fericirea i se putea citi pe chip păstorului din Jieț. Și cum să fie altfel, când viața i se împarte de acum între două veniri pe lume a mieilor lui. Tocmai de aceea a prins momentul să ne spună cât de mare nevoie ar avea de ciobani. Pentru că oile lui pleacă la export de acum. „Mai avem nevoie de ciobani, că se caută. Am 3, dar vreau să înmulțim oile. Asociații mei au pornit pe sămânța asta de oi jiene, că aveau numai de jos, din țară, bucălăi și mărcuțe, dar acum se axează pe ale mele. Am pornit de la 200 de oi, avem 500 și vrem să ajungem la 1.500, dar ne țin ciobanii, că nu vin. Dacă mâine aș avea, îi fac carte de muncă, cu 2.500 de lei pe lună, mâncare și cazare. Ce trebuie să facă un cioban? Să stea în boată și să urmărească oile”, conchide Gheorghe Cioarcă.

Nu pare simplu, dar nu e nici imposibil și oierii sunt gata să le ofere acestor oameni, ca alternativă la minerit, poate, un loc de vis, liniște, mâncare sănătoasă și un adevărat concediu plătit, cum ne spune nea Ghiță. „Acuma vine și o perioadă mai grea, că fată oile. La fătat venim toți, cu asociații mei.  E cea mai frumoasă perioadă. Vă spun și vouă, că acum e cea mai mare  bucurie. E plata ciobanului pe un an de zile. Apoi vindem mieii, laptele. Programul la noi e 24 din 24. Vin în perioada asta aici, că nu pot să ratez, că ăsta îi concediul meu ”, a mai spus domnul Ghiță.
În țară, o oaie se vinde cu 300 de lei, maxim 400, iar la export, primește 12 lei pe kg, în condițiile în care o oaie are cam 40 kg. Are nevoie de ciobani și ne spune că nu ar face altceva acum, după ce s-a pensionat, pentru nici un alt venit.
Este cea mai frumoasă lecție de viață, cea pe care oamenii simpli ne-o dau. Păstoritul oilor nu a avut tangențe cu pandemia, oamenii simpli își văd de viața lor simplă și sănătoasă, chiar dacă observă și ei, fără să vadă neapărat și la televizor, că lumea se schimbă zi de zi.

Diana Mitrache

Advertisements