Într-o locație nouă, pe centrul civic din Petroșani, s-a deschis, la finele acestei săptămâni, târgul de mărțișor. Găsim acolo de la flori, la tradiționalele simboluri legate cu împletitura de fire alb și roșu. Iar noi am găsit-o pe cea mai veche vânzătoare, ce vine la noi, de trei decenii, tocmai de la Buzău.

Mai multe tarabe, distanțate și bine poziționate în noua locație de pe centrul civic, formează acum Târgul de mărțișor. Sunt aici produse de toate felurile, de la fluturi, la tradiționalul hornar ce aduce noroc, bufnițele par la modă, iar florile rămân cele mai frumoase cadouri. Iar una dintre vânzătoare tocmai ne-a spus că este cea care ne face astfel de cadouri, an de an, de 3 decenii încoace. „De 30 de ani vin eu.Am crezut că anul acesta nu mai vin. Vin de când aveam 18 ani să vând aici. Acum am 52 și tot cu mărțișoare vin aici la dvs.”, ne-a spus vânzătoarea.
Și, dacă tot vând astfel de lucruri, an de an, doamnele ne-au spus și ce se caută anul acesta.
„Se poartă bufnița, păzitorul casei, câinele tarantula, fluturași, ghiocei, sau coșarii tradiționali. Avem de la 1 leu și până la 15 lei și aștept să vină lumea. Locul e bun, pentru că e pandemie”, a spus doamna ce ne aduce mărțișoare de atât de mulți ani
Și, dacă tot vă gândiți la doamne și domnișoare, vânzătoarele ne atrag atenția să nu uităm de soacre. Tot ele ne îndeamnă ce să alegem.
„Un ghiocel, o potcoavă, ceva simbolic să le dăm și lor”, a spus o altă domnișoară ce vinde astfel de produse la târg.
Târgul a fost amenajat în zona din fața teatrului de la Petroșani, pe zona pietonală și este deschis toată această perioadă în care sărbătorim primăvara.
Diana Mitrache