Cineaști de talie mondială, în județul Hunedoara

Castelul Corvinilor și parcul dendrologic de la Simeria ar putea fi locațiile, în care regizorul seriei Game of Thrones, va produce noul film. Regizorul seriei Game of Thrones s-a aflat în județul Hunedoara.
Petur Sigurdsson, unul dintre producătorii sezoanelor 2,3 și 4 din apreciata serie cinematografică ”Game of Thrones”, s-a aflat în județul Hunedoara, alături de o echipă de cineaști.
Aceștia caută mai multe locații pentru filmările care vor avea loc la o nouă producție cinematografică.
Horațiu Szabo, proprietarul unei apreciate locații din județ, a postat imagini pe rețelele de socializare.
”După ierni lungi și grele în Westeros, a poposit tot în sezonul alb la Archia. Este vorba de Petur Sigurdsson, regizorul a trei dintre sezoanele serialului Game of Thrones. A fost o onoare să-l avem oaspete la Conac”, a scris Horațiu Szabo, în dreptul imaginii.
Echipa de producție va vizita mai multe locații din Transilvania, pentru filmările care vor avea loc la noul film. Horațiu Szabo a declarat pentru Monitorul de Cluj că producătorii seriei ”Game of Thrones” au analizat deja oportunitatea de a filma pentru acest nou film la Castelul Corvinilor de la Hunedoara și la Arboretumul de la Simeria.
Cosmin BACIU
Foto: Horațiu Szabo/ Conacul Archia Facebook

Advertisements