Un incendiu a izbucnit, vineri, în hala în care, acum un an, în vară, au ars mai multe mașini, la service-ul auto din zona Dărănești. Potrivit pompierilor, focul a fost stins până la sosirea echipajelor, însă, proprietarii s-au speriat și au alertat, prin 112, autoritățile.
La service-ul auto din Dărănești a izbucnit un incendiu, vineri, în jurul amiezii, după ce angajații unei firme ce colecteză fier vechi au încercat să taie o mașină aflată într-un spațiu dezafectat. Este vorba despre epavele care au rezultat în urma incendiului din vară, iar, când au folosit flexul, una dintre mașini a luat foc.
„Se pare că lucrau la tăierea unei caroserii, care a luat foc. Au adus un container în care au încărcat fierul vechi, dar era nevoie să mai taie în bucăți unele epave. Probabil, avea ceva din plastic și s-a aprins”, au spus martorii incendiului. Acesta a fost momentul în care proprietarii service-ului au sunat la 112. Din fericire, focul a fost stins până la venirea pompierilor, însă aceștia s-au asigurat că nu mai există niciun pericol.
Timp de câteva minute bune a fost nevoie și de poliția rutieră, până ce pompierii s-au asigurat că nu mai poate reizbucni focul. Traficul s-a desfășurat alternativ pe un singur sens.
În luna iunie 2019, aceeași hală din service-ul auto a ars și pompierii au reușit cu greu să stingă vâlvătaia. Atunci, focul a izbucnit în zona în care erau două mașini pe elevator și de acolo s-a extins cu repeziciune. Pompierii au spus că focul a izbucnit de la o scânteie, în incinta unei halei în care erau vapori de combustibil. Patru mașini au fost distruse, ele fiind în lucru în acel moment, în hală, iar acum urmau să fie evacuate.
Diana Mitrache