Elevii hunedoreni vor primi tablete cu conexiune la internet

Elevii hunedoreni vor primi tablete cu conexiune la internet. Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara a scos la licitație un contract în valoare de 1.427.789 lei.
Până în data de 12 noiembrie se pot depune ofertele.
”Obiectul contractului de achiziție constă în achiziționarea unui număr de 1743 tablete pentru uz școlar, cu abonamente lunare de acces la internet pe o perioadă de 24 de luni în vederea desfășurării procesului educațional în condiții de siguranță sanitară prevăzută în perioada de pandemie COVID-19. Fiecare tabletă pentru uz școlar va fi însoțită de un abonament lunar de date mobile, pentru conectarea acesteia la internet, pe o perioadă de 24 de luni”, arată documentul.
Achiziția se realizează în baza hotărârii nr. 756 din 10 septembrie 2020privind aprobarea Programului național „Educația în siguranță” și pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru Ministerul Educației și Cercetării.
Cosmin BACIU

Advertisements

Un comentariu la „Elevii hunedoreni vor primi tablete cu conexiune la internet

  • 30 octombrie 2020 la 08:25
    Permalink

    cine plateste abonamentul?

Comentariile sunt închise.