Un bloc, care cândva era ruşinea oraşului, devine acum unul dintre cele mai frumoase din Lupeni. Primarul spune că l-a reconstruit total, pentru că era extrem de degradat şi a pus şi locatarii la muncă. Asta, în condiţiile în care sunt foarte multe proiecte pentru reabilitarea blocurilor. Blocul din Cartierul Viitorului arăta foarte rău, se degradase complet, iar locatarii, prea săraci să poată face ceva, au fost evacuaţi de câteva săptămâni. Ei vin, însă, şi ,muncesc, alături de constructori, atunci când este nevoie şi lucrările sunt în grafic. „Vreau să vă spun că am început acum 3 săptămâni reabilitarea blocului M1 din Cartierul Viitorului, care se desfăşoară după un grafic bine stabilit şi, în acest moment, suntem chiar avansaţi cu lucrarea. Avem 1.4 mil de lei şi lucrările se desfăşoară foarte bine, oamenii au evacuat locaţiile şi, când vom finaliza această lucrare, în maxim două luni de zile, să reuşim să avem parchet, băile gata şi să fie apoi predate oamenilor”, a spus Lucian Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni.
În Lupeni sunt nu mai puţin de 36 de proiecte de reabilitare a blocurilor de locuinţe, însă, locatarii sunt sfătuiţi să se organizeze în asociaţii de proprietari. „Noi am avut, acum 5 ani de zile, cam 36 de proiecte pentru scările de bloc din Lupeni, dar nu am putut face absolut nimic că nu aveau asociaţii de proprietari. Vă spun că obiectivul meu va fi acesta: să facem aşa fel încât să înfiinţă,m asociaţiile de proprietari, să fie funcţionale, oamenii să se implice în organizare şi, după aceea, datoria mea şi a primăriei este de a găsi resurse să facem proiecte de reabilitare”, a mai spus Lucian Resmeriţă. În Lupeni este nevoie de noi blocuri şi, aşa cum spune primarul, cei din primărie vor mai depune documente pentru a accesa fonduri cu care să construiască blocuri sociale.
Diana Mitrache