Audierile în dosarul exploziei de la Mina Uricani din anul 2011 ar fi trebuit sã aibã loc, ieri, însã acestea au fost amânate. Doi dintre avocatii inculpatilor, respectiv avocatii Paula Iacob si Daniel Ionascu au lipsit de la acest termen motiv pentru care instanta a decis ca audierile sã aibã loc abia în luna ianuarie a anului viitor.
“Instanta a decis amânarea termenului la socilitarea a doi dintre avocati. Respectiv avocatii Paula Iacob si Daniel Ionascu au solicitat un alt termen pe motive întemeiate. Daniel Ionascu a suferit o interventie chirurgicalã, motiv pentru care martorii citati nu au putu fi audiati pentru acest termen. S-a amânat pentru 15 ianuarie 2013”, a declarat avocatul a doi dintre inculpati, Viorica Stratulat Agachi.
La dosar au fost depuse anumite obiective, astfel, încât se solicitã angajarea unor experti.
„În ceea ce priveste obiectivele ele au fost depuse de la termenul trecut. Urmeazã sã vinã lista cu expertii în domeniu. Regula este sã se depunã listele de la biroul local de expertizã, cei mai apropiati, pentru a vedea ce experti avcem în zonã. Vom alege expertii si în functie de asta sã facem experiza”, a mai precizat avocatul.
Urmãtorul termen în acest dosar este 15 ianuarie 2013. în urma accidentului de la Mina Uricani din anul 2011 si-au pierdut viata cinci mineri.
Monika BACIU