Un număr de 27 de oameni au fost confirmaţi pozitiv şi în judeţul Hunedoara până miercuri seara. Mai sunt aşteptate rezultatele altor teste şi, din păcate, instituţia Prefectului, care a tras un semnal de alară, arată că o mare parte dintre aceşti bolnavi au refuzat să rămână în spital, ori chiar tratamentul.
Până miercuri, în judeţul Hunedoara, au fost înregistrate 27 noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Acestea sunt rezultatele în urma prelucrării a doar 70 de teste. Mai sunt aşteptate, de la Alba Iulia, rezultatele a încă 50 de teste. Persoanele cărora li s-au prelevat teste provin din rândul suspecţilor (contacte ale persoanelor confirmate sau care au solicitat contra-cost acest test) sau dintre bolnavii cu diferite afecţiuni, mai ales oncologice (11 pacienţi), care au făcut testul înaintea tratamentelor sau a internării. Conform primelor informaţii, rezulatele pozitive ale testelor provin de la persoane cărora li s-au recoltat probe la spitalele din Petroşani,10 cazuri, Haţeg, 8 cazuri, Orăştie, 5 cazuri, Lupeni 3 cazuri şi Hunedoara, 1 caz’, se arată în comunicatul remis presei de prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă.
În urma deciziei CCR, specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică şi medicii hunedoreni nu-i pot interna pe cei depistaţi pozitiv şi nici nu le pot impune izolarea sau carantinarea.
Ei pot doar să recomande izolarea sau internarea, orice altă măsură restrictivă fiind considerată ilegală. Potrivit precizărilor făcute de Sebastian Mezei, directorul executiv al DSP-Hunedoara, o parte a persoanelor depistate pozitiv, refuză orice formă de supraveghere medicală. Totodată, reprezentanţii DSP iau legătura cu medicii de familie pentru a le solicita monitorizarea celor infectaţi. Instituţia Prefectului-Judeţul Hunedoara, prin prefectul Vasilică Potecă, şi autorităţile sanitare judeţene trag un puternic semnal de alarmă faţă de situaţia nou creată în judeţul Hunedoara. Oamenii sunt sfătuiţi să se protejeze şi să respecte cu stricteţe toate recomandările specialiştilor pentru prevenirea imbolnăvirii: purtarea măştilor, păstrarea distanţei fizice, evitarea aglomeraţiei, igiena mâinilor, etc.
100 de teste rapide pentru depistarea infecţiilor cu COVID au ajuns la Lupeni
100 de teste rapide pentru depistarea infecţiilor cu noul tip de coronavirus a achiziţionat Spitalul municipal din Lupeni. Virusul SARS-CoV-2 determină o infecţie respiratorie denumită COVID-19, cu perioada de incubaţie medie de circa 5 zile (limite 2-14 zile). ”Covid 19 IgG/IgM / coronavirus Test rapid cu control inclus – în stoc Testul Rapid COVID-19 IgG/IgM format caseta este o metodă imunocromatografică solidă pentru detecţia rapidă, calitativă şi detecţia diferenţială a anticorpilor IgG şi IgM Coronavirusului 2019 (virus Wuhan) în sângele integral, ser, plasma. Păstrare ser şi plasma 7 zile la 2-8C sau mai perioadă mai mare la -20C. Proba de sânge integral se testează în 3 zile de la recoltare. Kitul conţine: 25 casete pentru testare, micropipete, 1fl Buffer, Prospect de utilizare. Marcaj CE Control intern suplimentar: rezultatul se validează numai dacă banda de control îşi modifica culoarea din albastru în roşu. Cantitate minimă: 25 teste/kit. La solicitare se poate furniza şi lancete pentru recoltare proba din deget”, arată documentaţia.
23 de lei a costat un astfel de test rapid.
De altfel, Spitalul municipal Lupeni este spital suport pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul tip de coronavirus.
Acţiuni derulate pentru verificarea respectării măsurilor stabilite în contextul infecţiei cu SARS-COV-2.
Echipe mixte de control formate din poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti locali, reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcţiei sanitar-veterinare şi de la Protecţia Consumatorului, precum şi de la alte autorităţi cu competenţe în efectuarea de verificări cu privire la respectarea regulilor de protecţie sanitară.
În situaţiile de încălcare a normelor instituite pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, se vor dispune măsuri de sancţionare, inclusiv de suspendare a activităţii unor operatori economici.
Potrivit Prefecturii Hunedoara, în ultimele 24 de ore au avut loc 14 de acţiuni de control punctuale ( 12 în cooperare cu instituţii din afara M.A.I., 1 independent al poliţiei, 1 în cooperare mixtă MAI-Poliţia Locală), 4 la restaurante/ terase/ fastfood-uri şi alte puncte de interes, 2 la mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement, etc şi 8 la vânzători/comercianţi ambulanţi/etc. În urma verificării a 662 de persoane cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse, s-au identificat 7 abateri de la măsurile de protecţie individuală.
La nivelul judeţului Hunedoara au fost verificate 69 locaţii/obiective ( 43 restaurante/ terase/ fastfood-uri şi alte puncte de interes, 4 parcuri/locuri de joacă/zone de picnic/alte zone de interes, 12 mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement, etc, 10 vânzători/comercianţi ambulanţi/etc, 7 obiective/atracţii turistice/etc. ) .Au fost aplicate 10 sancţiuni, din care 3 pentru fapte de natură economică în context COVID -19 şi 7 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.
Valoarea sancţiunilor aplicate a fost de 6,000 ron, iar a bunurilor confiscate de 220 ron
Diana Mitrache
Cosmin BACIU