Pandemia a afectat grav activitatea agenților economici din județul nostru, iar statisticile arată că 60.000 de oameni au fost în șomaj tehnic. Unii încă mai sunt, iar la noi, în Hunedoara, dacă până anul trecut se organizau lunar burse, acum nu s-a mai putut ține nici măcar o întâlnire cu șomerii. Din luna martie, când a fost instituită starea de urgență în România, mii de firma din Hunedoara nu au mai putut reporni activitatea. Sunt mii de oameni care au stat în șomaj tehnic și unii încă mai așteaptă să reînceapă lucrul.
„În șomaj tehnic s-a intrat începând cu luna martie și unele societăți încă mai cer, pentru că sunt încă acele coduri CAEN, care nu pot să își înceapă activitatea. Iar aici mă refer la CNP – uri prelucrate, și vă spun că avem peste 60.000 de persoane. Iar, ca și număr de solicitări avem 7.250 de solicitări. Până acum, s-au plătit 67 de milioane de lei”, a spus Georgeta Tomuță, directorul AJOFM Hunedoara.
41, 5% este procentul pe care angajatorii îl solicită la AJOFM să le subvenționeze plata contribuțiilor la bugetul de stat, pentru cei care au stat minim 15 zile cu contractul suspendat. Și aici sunt mii de solicitări. „Avem până azi 4.700 de solicitări, pentru 28.500 de persoane. Și aici s-au plătit cam 37, 5 milioane de lei”, a mai precizat Georgeta Tomuță, de la AJOFM Hunedoara.
La sfârșitul lunii septembrie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara erau înregistrați 6.009 șomeri (din care 3.381 femei), rata șomajului fiind de 3,50 %.
Diana Mitrache