250 de intervenții ale salvamontiștilor, în două luni de iarnă

În doar două luni de la deschiderea sezonului de schi, salvamontiștii din Straja au fost nevoiți să intervină de aproape 250 de ori.

Au fost zile în care salvamontiștii au fost solicitați să intervină și de 14 ori pentru a acorda ajutor turiștilor care s-au rănit pe pârtiile de schi.
”Au trecut deja 2 luni din sezonul de schi 2020-2021 iar salvatorii montani din Stațiunea turistică Straja au lucrat neîncetat pentru siguranța turiștilor în zona montană. Numărul persoanelor accidentate din acest timp a ajuns aproape de 250. Vă rugăm fiți responsabili, respectați normele de conduită din zona schiabilă iar zilele petrecute la munte pot fi cât mai minunate și fără evenimente neplăcute”, arată cei de la Salvamont Straja.
Chiar și statistica națională îi indică pe salvatorii montani din Straja ca fiind cei mai solicitați. Numărul accidentelor de pe pârtiile din Straja s-a menținut la o cotă ridicată. Motivul l-ar putea constitui și faptul că în acest sezon de iarnă, în Straja s-a înregistrat un record de turiști.
Cosmin BACIU

Advertisements