Scandal / Când neputinta se transformã în CONTESTATIE…
În neputintã de performantã, în ultima vreme o gascã de echipe din Seria a 4-a a Ligii a III-a s-au colaizat, pe o fisurã de regulament, împotriva liderului A.C.S. Sirineasa.…
În neputintã de performantã, în ultima vreme o gascã de echipe din Seria a 4-a a Ligii a III-a s-au colaizat, pe o fisurã de regulament, împotriva liderului A.C.S. Sirineasa.…
Cinci cartiere sãrace din Vulcan: Cartierul Micro 3 B, Cartierul Vechi, Cartierul Colonia de Jos, Cartierul Crividia si zona Morisoara, au fost în atentia unor specialisti, care au cãutat sã…
Clopotele bisericii din Cartierul Aeroport au vestit, luni dimineatã, hramul Sfintei Varvara. Zeci de credinciosi au venit luni la bisericã, dar cel mai neîncãpãtor lãcas de cult a fost Biserica…
Un miner de 40 de ani, care lucra în subteranul minei Livezeni a fost prins sub un utilaj, luni, în jurul prânzului. Accidentul s-a produs chiar de Sfânta Varvara, iar…
Startul sãrbãtorilor de iarnã s-a dat la Petrosani de Sfântul Andrei, când au fost aprinse luminile de sãrbãtoare, iar de Ziua României a fost o altã sãrbãtoare în aer liber,…
Întâia zi a lui Decembrie, cea care de 99 de ani îi uneste pe toti românii, a fost celebratã în cadrul Liceului Tehnologic Retezat Uricani printr-o manifestare încãrcatã de semnificatii,…
Temperaturile au început sã scadã în ultimele zile. Reprezentatii ApaServ Valea Jiului au întreprins în acestã perioadã o serie de lucrãri de decolmatare a captãrilor de apã potabilã aflate în…
Un bãrbat din Uricani, care lucreazã în cadrul unei exploatãri forestiere din zonã a avut nevoie de ajutorul jandarmilor montani pentru a coborî în sigurantã din munte. Bãrbatul a plecat…
O pensionarã de 82 de ani, din municipiul Lupeni, a ajuns la spital dupã ce a fost tâlhãritã pe stradã de un individ. Politistii sunt pe urma tâlharului. Incidentul a…
Un sofer din Petrosani s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenta bãturilor alcoolice si refuzul de a fi testat pentru stabilirea alcoolemiei, dupã ce a fost prins conducând…
Copiii din municipiul Lupeni vor primi daruri din partea autoritãtilor locale. Primãria si Consiliul Local al municipiului Lupeni se transformã în ajutoarele lui Mos Crãciun si împart copiilor daruri. “Având…
Autoritãtile locale de la Lupeni în parteneriat cu Consiliul Judetean Hunedoara si Asociatia Parco Cavalli Valea Jiului organizeazã actiunea “Din inimã pentru suflete”. Evenimentul va avea loc de Mos Nicolae.…
Era tehnologiei nu aduce numai lucruri pozitive. În tot acest timp, sunt hackeri care dezvoltã tot felul de virusi. Cei de la Universitatea din Petrosani le pregãtesc studentilor o prezentare…
Serviciul Salvamont din Lupeni a fost acreditat pentru o perioadã de cinci ani. Potrivit autoritãtilor locale din Lupeni, structura Salvamont din localitate este singura din tarã, care are o astfel…