Ion Pisc, presedintele Federatiei Energetica, gãsit mort
Trupul fãrã viatã al sindicalistului Ion Pisc a fost gãsit în apartamentul din Bucuresti. Descoperirea a fost fãcutã de un alt sindicalist, care a observat sã acesta nu s-a prezentat…
Trupul fãrã viatã al sindicalistului Ion Pisc a fost gãsit în apartamentul din Bucuresti. Descoperirea a fost fãcutã de un alt sindicalist, care a observat sã acesta nu s-a prezentat…
Fermierii din Petrila au fost instruiti asupra modului de accesare a fondurilor pentru dezvoltarea agriculturii. Circa 20 de persoane s-au întâlnit cu reprezentantii administratiei locale si cu cei de la…
Aproape 50 de pompieri ai Detasamentelor Deva, Hunedoara si Petrosani, ai Sectiei Ilia, statiei Brad si Gãrzii de interventie Baru au intervenit în ultimele 24 de ore pentru stingerea a…
Autoritãtile locale de la Petrila îi vor premia pe cetãtenii care au împlinit vârsta de 100 de ani. Totodatã, vor fi premiate si cuplurile care anul acesta aniverseazã 50, respectiv…
Nu doar Drumul Crucii ne poartã pasii în aceastã primãvarã la Lupeni, ci chiar un spectacol dedicat sãrbãtorilor de acum. Organizatorii spun cã suntem invitati la Palatul Cultural din localitate,…
Dacã în etapa trecutã, la junioare II echipa din Petrosani a stat (rãmânând însã tot pe locul 1), echipa de junioare III si-a încheiat misiunea în campionatul regular, cu o…
În returul fotbalistic de acum zece ani, defilam prin toate treptele fotbalului divizionar, A, B, si C. Acum, ne-au rãmas doar amintirile… JIUL PETROSANI … ocupa, dupã 23 de etape,…
Unii pensionari au murit asteptând sã le fie recalculate pensiile. O lege intratã în vigoare încã de anul trecut nu este pusã în aplicare nici pânã în prezent, asta în…
Consiliul de Administratie al Complexului Energetic Hunedoara se întruneste, astãzi, la Bucuresti. Sindicatul Muntele va fi reprezentat de presedintele Darius Câmpean. Acesta solicitã Consiliului de Administratie, dar si conducerii societãtii…
Medicul a fost pur si simplu spulberat de o dubitã condusã de un sofer de 63 de ani din Petrila. Doctorul Preda era unul dintre cei mai buni terapeuti si…
Încã nu are 14 ani si urmeazã o scoalã specialã, din cauza unei hipoacuzii, care o tine captivã într-un univers din care a reusit sã facã minuni. Vorbim despre Adelina…
Consiliul de Adminsitratie al Scolii Gimnaziale nr 1 din Lupeni se întâlneste miercuri, 29 martie, la prânz, pentru a discuta cazul profesorului de matematicã acuzat cã a lovit la orã…
Pânã anul trecut, în mai multe zone cu risc de producere a accidentelor din municipiul Petrosani au fost limitatoare de vitezã sau “cocoase”, cum sunt cunoscute în rândul soferilor. Acestea…
Municipalitatea de la Petrosani a plãtit cotizatia pentru anul 2017 cãtre Asociatia de Dezvoltare Intercomunitarã “Serviciul Judetean pentru Ocrotirea Animalelor fãrã Stãpân”. Peste 100 de mii de lei este cotizatia…