Perimetrul de la Mina Petrila, exploatarea acum devenită zonă culturală, va fi transformat total. Sunt nu mai puțin de 80 de milioane de euro și 18 proiecte pe care chiar acum le-au discutat cei de la Consiliul Județean, cu cei care scriu proiectele și cu administrația locală.

Miercuri, o comisie mixtă a ajuns la fosta mină Petrila, pentru că sunt
propuse aici mai multe proiecte. Unele vizează clădirile în care era cândva administrația minei, altele zonele de vizitat pentru turiști, iar altele, pot deveni din instalații de extracție a cărbunelui, zone cu cafenele și spații verzi, destinate relaxării.
Costel Avram, administrator public al județului Petroșani: „18 proiecte sunt făcute, în diferite stadii. Undeva la 80 de milioane de euro vor veni la mina Petrila, bani de la ITI Valea Jiului, pe Tranziție Justă, sau pe POR Vest, prin ADR Vest. Astăzi (n.r. miercuri 20 martie)
suntem la fața locului. Din cele 18 proiecte, unul va fi un proiect comun cu primăria Petrila pentru spațiile verzi. Cert este că vrem să facem ceva împreună”.
Și vestea bună vine și pentru o altă gură de mină, aflată în apropierea
câmpului minier de la Petrila, care va deveni un loc de vizitat. „Inclusiv mina Deac va deveni o mină care va putea fi vizitată. Facem toate demersurile, ca să fie vizitată de turiști”, afirmă Costel Avram.
Mina Petrila s-a închis și locul va redeveni ceea ce
și-au dorit autoritățile locale și județene. Sunt bani ce
vor ajunge în Valea Jiului
și care vor revigora unul
dintremultele peisaje
industriale de la noi.
Diana Mitrache