Ș colile și liceele din Lupeni sunt modernizate. Aproape în toate sunt acum lucrări de reabilitare și primarul Lucian Resmeriță afirmă că va cheltui peste 15 milioane de euro. Școlile vor fi moderne și pentru una dintre ele va fi creat chiar un spațiu de învățare în aer liber.

Sunt șantiere adevărate la mai multe unități școlare din Lupeni. Din unele au fost mutați elevii, ca să facă loc muncitorilor, altele s-au descurcat așa cum au putut, iar acum primarul susține că face totul ca, la final, să aibă școli moderne, reabilitate termic și curate.
„Se lucrează foarte intens la toate școlile din Lupeni. Unele sunt avansate, iar aici intră cele la care reabilitarea completă a ajuns la 80-85%. Altele au 25% din lucrări făcute, iar la Grupul Școlar lucrările au început acum două săptămâni, așa că acolo procentul este mic, dar se lucrează foarte bine. În total, aceste investiții cumulează peste 15 milioane de euro în învățământul”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
În 29 mai, la Școala nr 3 din Lupeni, cea aflată pe drumul ce duce spre Straja, are loc nun eveniment în urma căruia copiii vor crea un spațiu de învățare în aer liber. Iar acest eveniment este promovat chiar de omul de televiziune Andi Moisescu, un bun prieten al celor din Straja și de la Lupeni. „Școala Gimnazială nr 3 din Lupeni face o chemare în ziua de 29 mai, în încercarea de a construi un spațiu de învățat pentru copii, în aer liber. Și, în acest sens, elevii vorcrea sau dona obiecte, pe care le scot la licitație chiar aici. După asta puteți să mai susțineți evenimentul venind aici și cumpărând obiectele lor, sau ducându-vă la spectacolul lor, care are loc tot în 29 mai, aici în Lupeni, la ora 5 după-amiază”, a spus Andi Moisescu într-o postare video care apare și pe pagina de promovare a Școlii Gimnaziale nr 3 din Lupeni.
Diana Mitrache