După succesul răsunător, potrivit căruia s-au calificat pe locul I la secțiunea Think Award, tinerii de la AlphaBit vor să organizeze în Parâng o tabără internațională. Sunt echipe din țară și din străinătate care vor să vină aici, unde să își compare roboții și să participe la diverse concursuri.
Discuțiile au fost purtate cu administrația din Petroșani, după ce au fost primiți tinerii liceeni care au câștigat cel mai important premiu din domeniul tehnic.
„Este al 6-lea an în care participăm. Cu fiecare generație avem realizări, împliniri, bucurii, dar anul acesta avem cea mai mare satisfacție, adică am obținut cel mai mare premiu de când funcționăm noi, ca și AlphaBit. Se pare că până acum, aceasta este gereația noastră de aur. Anul trecut, am organizat un Hackathon în Parâng și a fost atât de bine-primit de echipele invitate, astfel încât ni s-a propus să organizăm noi o tabără, pentru că sunt foarte multe echipe și din țară și din străinătate care vor să participe. Sperăm să putem realiza această tabără pe perioada vacanței de vară”, a spus Daniela Ciontescu, coordonatoarea echipei AlphaBit.
Tinerii au fost invitați la primărie de primarul din Petroșani, care a primit de la ei o Diplomă de excelență, pentru că i-a sprijinit să ajungă până aici. „Au obținut un premiu foarte important și e o încununare a muncii lor. Cel mai important este că reușesc să se adune împreună, să învețe multe lucruri, nu doar despre roboți, ci și promovare și au și alte preocupări”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul din Petroșani.
Diana Mitrache