Actualitate

11 septembrie, cu flori, fete, dascăli și băieți, în curtea școlii

M ii de tineri cu flori și multă agitație, de la străzi, la curtea școlii. Așa a fost prima zi de școală a acestui nou an școlar. Vorbim de un an cu o nouă lege a educației și care debutează în Hunedoara cu o rumoare legată de copiii care comit acte de violență, ori consumă substanțe interzise.
Cu mic, cu mare, cu părinți, ori fără, flori, ghivece și aranjamente florale, toți copiii au venit în curtea școlii. Pentru unii a fost prima zi la școală, ori, la grădiniță sau liceu, așa că zonele din jurul școlilor au fost puternic animate.
Dar am găsit aici și preoții, care au zis o rugăciune, pentru ca noul an să înceapă cu gânduri bune.
Și tot preoții au fost cei care au îndemnat părinții să fie atenți la copiii lor.
„Mi-aș dori din tot sufletul ca părinții să fie foarte asumați, să își arate responsa­bilitatea creșterii de copii, să colaboreze cu școala, pentru că absența noastră din viața copiilor, cu siguranță, va duce cu sine și dezamăgirea și neîmplinirea noastră. Vedem toți la câte tentații sunt copiii expuși și modul în care, poate, nu sunt ajutați să gestioneze momentele
delicate din viață. Dar, fără școală nu avem nicio șansă”, a spus Gabriel Bulf,
protopop în Valea Jiului.
Tinerii au stat aliniați în curtea școlilor și au așteptat să înceapă noul an școlar. La una dintre școlile din centrul municipiului Petroșani, copiii de gimnaziu au avut ocazia să pășească prima dată pe gazonul sintetic pe care vor face orele de sport.
„E o zi importantă în viața comunității noastre, dar una și mai importantă pentru cei mici, părinți și profesori. Începem un an nou școlar, cu noi provocări și noi realizări. Se vede cu ochiul liber și aici noul teren de sport, sala de sport. La fiecare școală încercăm, în fiecare an, să aducem îmbnătățiri, așa încât copiii noștri să își desfășoare activitatea în cele mai bune condiții”, a spus, în scurta alocuțiune, Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Școala a început în toate localitățile, iar asta se întâmplă cu îngrijorare, uneori, pentru că discuțiile pricipale sunt legate de violența în școli și consumul de stubstanțe interzise. De altfel, în ultimele zile de vacanță, poliția a ajuns să investigheze în Hunedoara mai multe incidente în care au fost implicați minori.
Dar avem o nouă lege a educației și promisiuni că lucrurile se vor îndrepta.
Diana Mitrache