Bazinul Jiului, refăcut în urma ploilor
Jiul a crescut, după ce, timp de 4 zile, au căzut ploi, uneori torențiale. Au fost și furtuni, dar, cei de la Apele Române spun că ploile au adus aportul…
Jiul a crescut, după ce, timp de 4 zile, au căzut ploi, uneori torențiale. Au fost și furtuni, dar, cei de la Apele Române spun că ploile au adus aportul…
Atenție! Ministerul Afacerilor Interne (MAI) trage un semnal de alarmă privind apariția în mediul online a unei campanii de dezinformare de proporții, ce vizează răspândirea unor materiale video false care…
Termocentrala din Valea Jiului ar putea fi repusă în funcțiune luna viitoare. O spune directorul general Eduard Mija, iar primele piese de care este nevoie au sosit deja. Termocentrala nu…
Turismul a luat avânt la Straja, iar investitorii nu lipsesc. În zonă sunt construite cabane și hoteluri, iar una dintre cele mai mari investiții e pe punctul de a demara…
Sala Biblionet a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara–Deva a găzduit vernisajul expoziției „Miresme prin anotimpuri”, care aduce în fața publicului lucrările de pictură semnate de Mariana Matache, Elisabeta Trițean și…
Bătăușul avea 15 ani la data comiterii infracțiunii, iar victima, un minor de 13 ani, a avut nevoie de aproape 50 de zile de îngrijiri medicale, pentru că a suferit…
Femeia a fost implicată într-un accident rutier într-un cartier din Lupeni, unde mai mulți indivizi s-au încăierat în stradă. În timp ce-și împărțeau pumni, unul dintre bătăuși a fost împins…
Femeia și-a notat pe un bilețel codul PIN al cardului pe care-și primea pensia, lucru pe care mulți vârstnici îl fac, iar acest lucru îi face victime sigure în fața…
Zona de munte a județului Hunedoara se va afla, astăzi, sub incidența unei avertizări meteorologice COD PORTOCALIU care vizează instabilitate atmosferică accentuată. Potrivit meteorologilor, avertizarea este valabilă pentru intervalul orar…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au soluționat, în primele șase luni ale anului 2025, 121 de cazuri de dispariții (plecări voluntare) de minori, fără ca vreun minor…