Mafia deșeurilor. Percheziții și în Hunedoara
236 de milioane de lei este prejudiciul estimat și care reprezintă contribuția care ar fi trebuit achitată de către organizațiile de transfer pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri raportate și cele efectiv reciclate. Operațiunile erau doar fictive, firmele având contracte cu supermarketurile.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Sectoarelor 1-6 Poliție, Serviciului Grupuri Infracționale Violente, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, dar și cu sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, polițiștilor din cadrul serviciilor economice din mai multe județe, au fost puse în executare 83 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Ilfov, Mehedinți, Ialomița, Argeș, Olt, Gorj, Călărași, Buzău, Vâlcea, Teleorman, Dolj, Hunedoara și Constanța.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2021 – noiembrie 2025, reprezentanții a 27 de societăți comerciale, ar fi creat și operaționalizat circuite fictive de înregistrare a unor operațiuni comerciale privind colectarea deșeurilor”, a transmis Poliția Capitalei.
În fapt, aceștia ar fi raportat către organizațiile de transfer de responsabilitate cantități de deșeuri semnificativ mai mari decât cele reale, iar aceste date ar fi fost acceptate, în scopul îndeplinirii obligațiilor anuale față de producători și al obținerii unor sume de bani în mod fraudulos, scrie newsweek.ro.
Astfel, în vederea administrării materialului probator, în 24 martie 2026, au fost puse în executare cele 83 de mandate de percheziție domiciliară.
Diana Mitrache