Cronica Văii Jiului- Anunț important pentru cititori
Dragi cititori,
De fiecare dată când țineți în mână ziarul nostru, știm că nu țineți doar câteva pagini tipărite, ci o parte din munca, pasiunea și responsabilitatea noastră față de comunitate.
Din păcate, începând cu data de 1 aprilie, suntem nevoiți să ajustăm prețul ziarului la 3 lei. Această decizie nu a fost una ușoară. Costurile de tipar au crescut semnificativ, ajungând la 2,04 lei pentru fiecare exemplar, iar pentru a putea continua să vă oferim informații corecte, relevante și de calitate, trebuie să ne adaptăm acestor realități.
De asemenea, tot din cauza costurilor hârtiei suntem nevoiți să ne ajustăm apariția în format print. Astfel, Cronica Văii Jiului va avea, începând din luna aprilie, apariții în zilele de luni, miercuri și vineri.
Vă asigurăm că această schimbare este făcută cu gândul de a merge mai departe, de a păstra ziarul aproape de dumneavoastră și de a nu face compromisuri în ceea ce privește calitatea conținutului.
Vom fi, în schimb, mult mai atenți cu site-ul www.cronicavj.ro unde veți găsi, zi de zi, cele mai noi informații din Valea Jiului, în special, dar și din județul Hunedoara și din țară.
Vă mulțumim pentru încredere, pentru fidelitate și pentru faptul că sunteți alături de noi, zi de zi. Rămânem împreună așa cum am fost în toți cei 15 ani care au trecut de la prima apariție a ziarului Cronica Văii Jiului!
Cu respect,
Echipa redacției