Solidaritate între minerii din Valea Jiului și cei din Oltenia: apel către Guvern pentru soluții urgente

31ec2bf6-9603-4440-882e-262c2fe02fe9

Sindicatul Muntele, organizație reprezentativă la nivelul Complexului Energetic Valea Jiului, și-a exprimat public solidaritatea față de protestele angajaților din Complexul Energetic Oltenia, acțiuni care au avut loc și vor continua atât în județul Gorj, cât și în București.

Reprezentanții sindicali subliniază că situația din Valea Jiului este similară, dacă nu chiar mai dificilă decât cea din Oltenia, motiv pentru care susțin demersurile colegilor lor și cer intervenții rapide din partea autorităților.

„Este timpul ca Guvernul României și Ministerul Energiei să manifeste empatie și să identifice soluții concrete pentru problemele noastre, multe dintre ele fiind semnalate de ani de zile”, se arată în comunicatul transmis de Sindicatul Muntele.

Sindicaliștii atrag atenția asupra dificultăților cu care se confruntă angajații din industria extractivă a cărbunelui (huilei și lignitului), dar și cei din sucursalele energetice care funcționează pe bază de cărbune. Aceștia își exprimă speranța că revendicările vor fi soluționate cu respectarea demnității muncitorilor pe care îi reprezintă.