Primăria Petroșani propune interzicerea jocurilor de noroc în oraș. Proiectul, în dezbatere publică
Primăria municipiului Petroșani a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre care vizează interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza administrativ-teritorială a orașului. Inițiativa a fost anunțată joi, 19 martie 2026, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională.
Potrivit documentației, Consiliul Local are dreptul legal de a decide dacă astfel de activități pot funcționa la nivel local, în baza modificărilor aduse legislației naționale prin Ordonanța de Urgență nr. 7/2026. Autoritățile locale invocă necesitatea protejării interesului public și a comunității, în contextul efectelor sociale generate de jocurile de noroc.
Reprezentanții administrației subliniază că, deși aceste activități sunt legale la nivel național, ele pot avea consecințe importante la nivel local, precum creșterea vulnerabilității sociale, expunerea tinerilor la comportamente adictive, afectarea ordinii publice și presiuni suplimentare asupra sistemelor sociale și medicale.
Măsura propusă prevede interzicerea jocurilor de noroc în locații fizice pe o perioadă nedeterminată. În cazul operatorilor economici care dețin deja autorizații valabile, aceștia își vor putea continua activitatea până la expirarea acestora, în baza dispozițiilor tranzitorii prevăzute de lege.
Proiectul de hotărâre, împreună cu documentele aferente, poate fi consultat pe site-ul Primăriei Petroșani, la secțiunea „Transparență decizională”, dar și la sediul instituției sau pe platforma e-consultare.gov.ro.
Cetățenii sunt invitați să transmită propuneri, sugestii sau opinii până la data de 2 aprilie 2026, ora 14:00, fie online, prin e-mail, fie prin poștă sau direct la registratura instituției.
Decizia finală va aparține Consiliului Local, după analizarea tuturor punctelor de vedere primite în cadrul procesului de consultare publică.