Ce a găsit ITM în minele din Valea Jiului?
Lunar, fiecare unitate minieră este verificată de inspectorii de muncă, iar neregulile sunt sancționate. Numai în primele luni ale acestui an, inspectorii au dat o amendă de 10.000 de lei și au dispus oprirea tempo-rară a activității în câteva locuri.
Sunt norme de securitate încălcate și în subteran și la suprafață, iar probleme au fost și cu concentrațiile de gaze la care lucrau minerii. Un raport al ITM Hunedoara arată cum au stat lucrurile de la începutul acestui an. „În anul 2026 au fost efectuate 8 controale privind modul de respectare a legislației în domeniul SSM la cele 4 sucursale din cadrul CEVJ, respectiv EM Lupeni, EM Vulcan, EM Livezeni și EM Lonea. Ayu fost 4 controale privind activitatea minieră, fiind constate un număr total de 37 de deficiențe unde s-au dispus măsuri de remediere și au fost aplicate un număr de 36 avertismente, dar și o amendă în valoare de 10.000 lei, fiind dispusă sistarea activității la un loc de muncă”, se arată în comunicatul ITM Hunedoara.
Inspectorii de muncă spun că principalele deficiențe constatate privind activitatea minieră au fost:
1.Deficiențe privind tehnologia de lucru
2. Deficiențe privind întreținerea lucrărilor miniere
3. Deficiențe privind activitatea de degazare a minelor
4. Deficiențe privind activitatea de salvare minieră
5. Deficiențe privind activitatea de aeraj minier
6. Deficiențe privind combaterea prafului de cărbune
7. Deficiențe privind modul de supraveghere a lucrătorilor
8. Deficiențe privind derularea activității de închidere a subteranului.
Au fost și 4 controale privind activitatea electromecanică la cele 4 sucursale din cadrul CEVJ, fiind constate un număr total de 31 de deficiențe unde s-au dispus măsuri de remediere și au fost aplicate un număr de 31 avertismente. Principalele deficiențe constatate privind activitatea electromecanică au fost: deficiențe la echipamente de muncă electrice, deficiențe la echipamente de muncă pentru transport, dar și alte nereguli pentru care s-au transmis recomandări.
Diana Mitrache