Jiul a crescut cu mai mult de un metru
A plouat torențial și, odată cu încălzirea vremii, s-au topit și zăpezile, așa că, în Valea Jiului, apele au fost în creștere. În zona Defileului Jiului, acolo unde se întâlnesc cele două Jiuri, cel de est și cel de vest, apa a crescut cu mai bine de un metru.
„În urma precipitațiilor căzute în ultimele 24 de ore, la stația hidrometrică de la Câmpu lui Neag, unde am avut cea mai mare cantitate de apă căzută, respectiv 88 l/mp, râul Jiul de Vest a crescut, față de ziua de luni, cu 120 de cm. Pe zona de est a plouat cu 36 de l/mp, la Petroșani. Vreau să vă spun că meteorologii, deși au prognozat că va ploua cu 40 de l./mp, după cum vedem, a plouat 88l/mp. Și, adăugând topirea zăpezilor, barajul de la Valea de Pești a crescut și el cu 20 de cm, față de luni. Nu sunt probleme, iar acum apele sunt în scădere, pentru că nu va mai ploua în Valea Jiului, iar precipitațiile care vor cădea se vor transforma în lapoviță și ninsoare”, a spus Sorin Corici, șeful Sistemului Hidrotehnic Ape Jiu.
Nu este un record, dar ploile abundente au coincis cu încălzirea vremii și a topit și zăpezile, așa că, de pe munți, s-au format și torenții, care au umflat și Jiul de est și pe cel de vest.
Diana Mitrache
foto ilustrativa