Regatul de gheață există, lângă Petroșani

g

 

Un versant acoperit de gheață, lanterne, lumini ambientale, corzi, carabine, colțari și pioleți. Sunt ingredientele unei incursiuni în lumea gheții și, dacă temperaturile scăzute îi sperie pe unii, pe alții îi îndeamnă la distracție. O distracție ce ține de curaj, adrenalină și, desigur, de temperaturile scăzute.

Așa că, sâmbătă după-amiază, când, poate, unii dintre noi stăteau comozi în fotoliul de acasă, o mână de pasionați ai muntelui au mers în Cheile Jiețului, acolo unde natura a creat un adevărat regat de gheață. Au montat, peste râul Jieț, pe DN 7A ce duce spre Voineasa, corzile. S-au asigurat că totul este pregătit și au început cățărarea. Nu ai nevoie decât de curaj, bocanci cu colțari, pioleți și o cască. Pentru că țurțurii mai cad, atunci când sunt loviți de cei care escaladează peretele înghețat. „De pe la ora 12,00 am urcat aici, am montat prizele de siguranță și, la lăsarea întunericului, am montat luminile. Așa că acum încercăm cea mai frumoasă senzație”, a spus Atilla Dobai, unul dintre cei care au făcut posibilă această aventură din defileul Jiețului.

E drumul ce duce spre Voineasa și, odată întorși de la schi, și atrași de luminile frontale ale cățărătorilor și cele care au colorat gheața, din spatele peretelui, turiștii s-au oprit să admire peisajul. Alții, au așteptat și au urmărit, ore bune, întreaga operațiune de pregătire a peretelui de gheață. „Suntem din Timișoara. Mergem pe munte și suntem obișnuiți cu cățărările, dar pe gheață nu am mai urcat. Sunt cu prietena mea, ne-am cazat în Petrila și venisem în drumeție, pe jos, până aici. Dar am rămas să privim, iar ea deja e la a treia tură de cățărare”, a spus un tânăr care, pentru a încălzi atmosfera, a pregătit și un ceai de plante, pe un mic aragaz.

Schiorii întorși din Transalpina, însă, au făcut coadă de mașini pe drum, când s-au oprit fie să privească, fie să urce și ei măcar o dată. „Știam  că pregătesc ceva frumos, că i-am văzut de dimineață, când am mers la schi. Așa că acum am oprit și noi. După o zi pe pârtie, aici e minunat. Luminile sunt fantastice. Totul e frumos. Acum, stăm, așa lipici, aici. Încercăm să gustăm și din acest sport”, a spus un tânăr schior.

Iar pe peretele de gheață au urcat și femei și bărbați, unii obișnuiți cu cățărarea, alții, la prima lor încercare.

„E nespus de  frumoasă, anul acesta, gheața. S-a format foarte rapid și ne jucăm și să știți că este al doilea an în care facem asta. Este mai multă lumină și am reușit să luminăm mai bine peretele. Cam o oră am montat corzile și apoi, după peretele de gheață, am pus lumini. Sper că le place celor ce trec și ne văd”, a mai spus Atilla.

Dar alături de el au fost cei care, în fiecare drumeție pe piscurile munților, îi sunt alături în astfel de aventuri. Sunt oameni care au job-uri la mină, sau în alte domenii de activitate și care, în fiecare weekend, caută adrenalina. Iar acum au creat spectacol în Cheile Jiețului.

Locația este una creată natural, de torenții care îngheață pe versanți și nu ai cum să rămâi indiferent, sau să treci fără să oprești ca să îi admiri. Sunt temerari și fac spectacol de lumini, pe gheață.

„Arată spectaculos. Nu ai cum să nu încerci. E prima dată și cred că aș mai veni ori de câte ori peretele va mai fi înghețat”, a spus un alt temerar care a oprit și a gustat din plăcerea cățărării. „Avem prieteni, care anunță alți prieteni, alții care ne văd de pe drum și opresc. Le dăm echipament și, dacă au curaj, îi lăsăm să încerce. Noi  pândim când îngheață apa, iar atunci lăsăm familiile, serviciul și venim aici. Peretele are cam 28 de m înălțime, în partea cea mai înaltă”, a mai spus unul dintre cei care amenajau peretele.

 

Diana Mitrache