Femeie de 30 de ani, găsită decedată într-o locuință din Hunedoara. Concubinul, suspectul principal
Polițiștii din Hunedoara au fost sesizați, în data de 22 decembrie a.c., printr-un apel la numărul unic de urgență 112, de către un bărbat din municipiu, care a anunțat că, în urma unor discuții în contradictoriu, și-ar fi agresat fizic concubina, aceasta nemaiprezentând semne vitale.
Incidentul ar fi avut loc în noaptea de 21 spre 22 decembrie a.c. La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj de ambulanță, însă cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a salva viața femeii, fiind constatat decesul acesteia. Victima avea 30 de ani și era originară din județul Olt.
Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, domiciliat în municipiul Hunedoara, a fost preluat de polițiști și se află în prezent în custodia acestora.
Cercetările sunt desfășurate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs fapta, precum și a încadrării juridice.
Potrivit verificărilor efectuate de oamenii legii, anterior nu au fost înregistrate sesizări sau reclamații privind fapte de violență între cele două persoane.