Incendiu la o gospodărie din municipiul Vulcan. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale
Un incendiu de proporții a izbucnit în această dimineață la magazia unei gospodării din municipiul Vulcan, punând în pericol o locuință din apropiere. Pompierii militari din cadrul subunităților ISU Petroșani și Lupeni au intervenit de urgență pentru stingerea flăcărilor.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul magaziei, iar flăcările se extinseseră deja la acoperișul casei de locuit. Pentru limitarea și lichidarea incendiului, pompierii au acționat cu patru autospeciale de stingere, inclusiv o autoscară, precum și cu o autospecială de primă intervenție și comandă.
La fața locului au fost direcționate și două ambulanțe SMURD, însă, din fericire, nu s-au înregistrat victime, nicio persoană nefiind implicată în incendiu.
Intervenția a fost asigurată de 16 pompieri militari, care au reușit să stingă incendiul și să înlăture efectele negative produse de acesta. În urma evenimentului, au ars magazia în care erau depozitați aproximativ 10 metri cubi de material lemnos, precum și o parte din acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 140 de metri pătrați.
Cauzele producerii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști, în urma cercetărilor efectuate la fața locului.